Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Cultural Județean Vaslui organizează o nouă ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”. Între invitații se numără Corala „Armonia” din Constanța, Maria Coman, Corul „Cantilena” – Lituania, Grupul „Agia Skepi” – Grecia, care vor concerta în Centrul Civic, duminică, 20 august 2023, în timp ce la concursul organizat sâmbătă, 19 august, se vor întrece formații corale din Brăila, Botoșani, Vaslui și Republica Moldova.

Sezonul estival continuă la Vaslui și după încheierea Zilelor Culturale ale Municipiului, sfârșitul următor de săptămână urmând a fi dedicat muzicii corale laice și religioase. Este vorba de ediția a a XIX-a a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, a treia organizată la Vaslui după mai multe ediții anterioare dedicate compozitorului, desfășurate în localitatea natală – Puiești.
Și de această dată, ediția de anul acesta se va desfășura pe parcursul a două zile, sâmbătă, 19 august, începând cu ora 19:00, pe scena Teatrului de Vară din Vaslui, urmând a avea loc concursul dedicat formațiilor corale. La startul întrecerii s-au înscris formațiile „Sf. Ierarh Nicolae” din Botoșani, „Camerata”, din Brăila și „Gheorghe Cucu” din Vaslui, alături de două formații din Republica Moldova: „Belcanto” din Soroca și „Axios” din Orhei.
Duminică, 20 august, în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, începând cu ora 19.00, toți iubitorii muzicii corale laice și religioase au șansa de a admira prestația unor formații corale de excepție, din țară și din străinătate. În cadrul evenimentului vor susţine recitaluri: Corala „Armonia” din Constanța, solista Maria Coman, Corul „Cantilena” din Lituania, Grupul „Agia Skepi” din Grecia, , Corul „Apulum” din Alba Iulia, Corul „Dignus Est” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, și Corala „Fantasia” din Vaslui.
De asemenea, cunoscuta interpretă Maria Coman va susține un recital. Intrarea este liberă.
„Entuziasmul publicului și calitatea invitaților, alături de organizarea de excepție a edițiilor anterioare de la Vaslui, au fost imboldul pentru organizarea, la aceleași standarde, și a evenimentului din acest an. Dorința organizatorilor este ca Festivalul „Gheorghe Cucu” să se înscrie în seria evenimentelor de marcă ale județului Vaslui, cu ecouri în întreaga țară. Ne propunem, și în acest an, să-l aducem în atenție, ca o datorie morală, pe unul dintre cei mai mari compozitori ai țării noastre, Gheorghe Cucu (11 februarie 1882 – 24 august 1932), care și-a început studiile muzicale la Școala de cântăreți din Bârlad, deprinzând aici arta muzicii bisericești, psaltice, pe care, mai apoi a aprofundat-o, la Conservator, atât în țară, cât și în străinătate, având compoziții de o valoare extraordinară și de o sensibilitate aparte.
Acest Festival, de o încărcătură spirituală deosebită, a reușit, până acum, să ne transpună într-o atmosferă de multă liniște și interiorizare, și să ne înnobileze sufletește, în pofida zgomotului din jur, care ne asaltează zilnic. Regăsim, prin piesele interpretate, frumusețea sufletului omenesc, șlefuit de dorul după Dumnezeu, și reușim, cel puțin pentru câteva ceasuri, să fim învăluiți de o bucurie interioară, mai greu exprimabilă în cuvinte. Acesta este, de fapt, unul din rolurile muzicii de calitate, să ne predispună la o răsucire înspre noi înșine, pentru a fi mai atenți la acordurile inimii însetate de frumos, de sens și de liniște. Binecuvântăm, deopotrivă, pe organizatori și pe participanți, pentru darul muzical, de suflet, pe care îl oferă semenilor lor, într-o vreme în care avem o acută nevoie de înmulțire a binelui și a frumosului”, este mesajul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru ediția din acest an a festivalului. Organizatorii festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” sunt Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, și Primăria municipiului Vaslui, în parteneriat cu Episcopia Hușilor.



































