Grevă la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

Nemulțumiți de salariile foarte mici în raport cu volumul și complexitatea muncii prestate, angajații Caselor Județene de Sănătate au demarat acțiuni de protest, prima dintre ele find greva de avertisment de două ore de azi. Și angajații Casei Județene de Sănătate (CJAS) Vaslui au fost în grevă, cu atât mai mult cu cât, salariile lor devenind neatractive, nu doar că pleacă specialiști, dar nici la concursurile pentru ocuparea locurilor vacante nu se mai prezintă nimeni. Acestea este și motivul pentru care schema de personal a CJAS Vaslui este deficitară, iar volumul de muncă a crescut, în condițiile în care salariile sunt la nivelul anului 2019.   

Reprezentanții Caselor de Asigurări au anunțat că își vor întrerupe activitatea pe 10 iulie, timp de două ore, greva de astăzi servind drept un avertisment pentru Guvern și conducerea Casei Naționale de Asigurări în Sănătate 

„Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că, în data de 10 iulie 2023, în intervalul orar 10.00-12.00, toţi angajaţii din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) judeţene, a municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Singuranţei Naţionale şi a Autorităţii Judecătoreşti vor protesta prin întreruperea lucrului timp de 2 ore. Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea şi complexitatea activităţii prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat şi reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane”, au transmis sindicaliștii. 

Reprezentanții sindicatelor transmit că salariile sunt mult prea mici pentru volumul uriaș de muncă pe care angajații trebuie să îl depună, și astfel oamenii nu mai sunt atrași să activeze în acest domeniu. În plus, sindicaliștii au expus și anumite date referitoare la numărul imens de dosare care trebuie soluționate, de care se ocupă un număr foarte mic de angajați.

Și la Vaslui, angajații CAS au declanșat, la orele stabilite, greva de avertisment, pe același motiv: salariile foarte mici în raport cu volumul și complexitatea muncii prestate. „Din cauza salariior mici, ne pleacă specialiști, în special din domeniul IT, către instituții ori societăți private care oferă pachete salariale mult mai atractive. Mai mult, nici la concursurile organizate pentru ocuparea locurilor devenite vacante nu se mai prezintă nimeni, tot din aceeași cauză: salariile mici! Ca să vă dau un exemplu, în prezent, la CAS Vaslui sunt 42 de angajați din totalul de 47 de posturi aprobate, iar anul trecut situația era și mai gravă, când erau doar 38 de angajați, în condițiile în care volumul și complexitatea muncii este în continuă creștere. În funcție de reacția guvernanților și de decizia membrilor de sindicat, vom vedea la ce acțiuni de protest vom recurge în continuare”, a declarat Daniela Vasilache, vicepreședintele sindicatului CAS Vaslui.

Cert este un lucru: situația din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din cadrul Caselor Județene de Asigurări este într-un punct critic, și necesită măsuri urgente, astfel încât să se evite o situație de criză în acest domeniu. Dacă cei peste 2.000 de angajați din țară vor intra într-o grevă generală, ar urma ca toate prestațiile medicale să rămână nedecontate și va fi pusă în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cu probleme de sănătate cronice, inclusiv cei care beneficiază de programele naționale de sănătate.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.