Începând cu data absolvirii studiilor liceale, dată care inițial era 2 iunie, însă a fost amânată, dat fiind că, din cauza, grevei persinalului din educație, nu s-au încheiat situațiile şcolare, absolvenții promoția 2023, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența Agenție Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui până la data de 1 august 2023, inclusiv. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ și absolvenţilor şcolilor speciale pentru persoane cu handicap primesc o indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de 299 lei pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, primesc o primă de inserţie in cuantum de 1.794 lei (de 3 ori valoarea ISR în vigoare la data încadrării, valoarea ISR fiind de 598 lei). „Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă”, a reamintit Biroul de presă al AJOFM.





































