Alergătoarele vasluiene, noi rezultate remarcabile

Magda Bosânceanu, atletă legitimată la CSM Vaslui, a obținut medalia de bronz la individual, senioare, și medalia de aur, împreună cu echipa României, la Campionatul Balcanic de alergare montană de la Niksic, Muntenegru. Din urmă vine o nouă generație remarcabilă de alergătoare vasluiene, dovadă stând rezultatele obținute la concursurile desfășurate în ultima perioadă de către elevii Liceului cu Program Sportiv.

Vești excelente pentru atletismul vasluian: medalii și clasări foarte bune la concursurile desfășurate la acest sfârșit de săptămână. Cel mai bun rezultat este cel al senioarei Magda Bosânceanu, atletă legitimată la CSM Vaslui, care a obținut medalia de bronz, la individual, și medalia de aur, împreună cu echipa României, la Campionatul Balcanic de alergare montană pe distanță scurtă, 15 km, desfășurat la Niksic, Muntenegru. Magda este și vicecampioană națională la această probă, titlu obținut la Concursul de alergare montană desfășurat la Câmpulung Moldovenesc, și care i-a permis participarea la Campionatul Balcanic de alergare montană ediția 2023. Următorul concurs major pentru atleta vasluiană va fi Campionatul Mondial de alergare montană de la Stubia, Austria.

De altfel, școala de atletism vasluiană produce noi și noi talente, dovadă stând bunele rezultate obținut de sportivele Liceului cu Program Sportiv la Campionatul Național Școlar desfășurat în perioada 14-15 mai la București. În proba de 3.000 de metri, Bianca Dalila Cordun s-a clasat pe locul 2, iar colega sa, Andreea Voduțe a ratat de puțin a III-a treaptă a podiumului, ocupând în final locul 4. Cele două junioare au avut rezultate remarcabile și la o altă competiție majoră desfășurată de curând.

Cupa Bucovinei de alergare montană, concurs care a coincis cu prima etapă a Campionatului Național de alergare montană, de la Câmpulung Moldovenesc, și la care cele două au reprezentat CSM Vaslui, împreună cu alți sportivi vasluieni. Astfel, la proba destinată junioarelor 3, podiumul a aparținut în totalitate lui clubului din subordinea Primăriei municipiului Vaslui, pe primul loc s-a clasat Bianca Cordun, urmată de Elena Ungureanu și Andreea Voduțe. Tot la junioare 3, alte două vasluience, Jasmina Guzumaș și Georgiana Huțu au trecut linia de sosire a cincea, respectiv a opta.

La aceeași competiție, la copile 1, Daria Cîrlescu a câștigat competiția, urmată în clasament de Beatrice Codreanu, la juniori 1, Andrei Harnagea a încheiat întrecerea atletică pe locul 4, iar la copii 1, Ianis Lupu a câștigat proba. Sportivii sunt pregătiți de antrenoarele Viorica Pintilie și Elena Bogos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.