Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui are nevoie de operatori registratori de urgență în cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Vaslui, organizând concurs în acest sens. Depunerea dosarelor se poate face până pe 8 mai 2023, examinarea candidaților acceptați la concurs urmând a debuta cu proba scrisă, programată pentru 16 mai, afișarea rezultatelor finale urmând a se face pe 24 mai, ora 12.00.

Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui (SAJ) anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a a două posturi vacante de operatori registratori de urgență debutanți pentru dispeceratul medical integrat ISU-SAJ Vaslui.
La concurs poate participa orice cetățean român sau cu cetățenia oricărui alt stat al UE care îndeplinește condițiile legale, cu excepția angajaților SAJ Vaslui cărora li s-a încetat contractul de muncă ca urmare a unei abateri disciplinare sau în perioada de probă.
Dosarul pentru înscrierea la concurs va fi însoțit de documentele originale, pentru conformitate, și se va depune la Compartimetul RUNOS al SAJ Vaslui. Solicitanții trebuie să îndeplinească condițiile Ord. 1470/2011, respectiv să fie absolvenți de liceu și să posede un certificat de telefonist ori Certificat restrâns de operator serviciul mobil terestru emis de ANCOM, ori Diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier și operator regisatrator de urgență.
Depunerea dosarelor de candidat se poate face până pe 8 mai 2023, între orele 9-15, la sediul unității, din strada Tipografiei, nr. 1, Vaslui. Candidații admiși la concurs vor susține proba scrisă pe 16 mai, ora 10, afișarea rezultatelor și soluționarea eventualelor contestații urmând a fi făcută a doua zi, până la ora 14.00. Ulterior, pe 18 mai, începând cu orele 10.00, se va susține proba practică, urmând ca, pe 22 mai, candidații care au trecut de primele probe să o susțină pe cea a interviului. Afișarea rezultatelor finale ale concursului se va face pe data de 24 mai, de la ora 12.00.
Vor fi admiși candidații care la probele scrise, practică și interviu vor obține minim 50 de puncte din maxim 100 de puncte acordate, iar punctajul final se calculează ca medie aritmetică a tuturor punctajelor obținte. Se declară „admis” candidații care au obținut cele mai mari punctaje, cu condiția să fi obținut punctajul minim necesar.
Taxa de participare la concurs este de 50 de lei, iar toate relațiile pot fi primite de la sediul instituției din strada Tipografiei, nr. 1, Vaslui, la compartimetul RUNOS, la tel. 0235.361498 sau 0755.013259.
Postul de operator registrator de urgență în cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Vaslui presupune o maximă responsabilitate, prin preluarea apelurilor tuturor persoanelor aflate în diverse situații, uneori de viață și de moarte, ceea ce presupune tărie de caracter, cunoștiințe în ceea ce privește intervenția la situații de urgență, și chiar empatie față de cei care apelează la serviciul 112. În plus, candidații trebuie să dea dovadă și de rezistență fizică, în condițiile în care serviciul se desfășoară în ture de 12 ore, TURNUS 12 cu 24, respectiv 12 cu 48 de ore, conform legislației în vigoare.
Cei interesați sunt așteptați să-și depună dosarul de înscriere la concurs.



































