Pe 9 aprilie a avut loc Concursul Național de muzică religioasă „Imn de slavă, dragoste şi dor de dăinuire şi nemurire”, dedicat Sfintelor Sărbători Pascale, desfăşurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Unul dintre cei trei vasluieni prezenți în concurs, Petru Arsene, student în anul al IV-lea la Facultatea de Teologie din Iași, a câștigat premiul al III-lea la secțiunea de Muzică Psaltică. Prestația lui, dar și a colegilor săi, Marian Ibănescu, clasa a XII-a și Ștefan Vieru, clasa a IX-a, elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși, a fost apreciată de juriul al cărei președinte a fost cunoscuta interpretă Paula Seling.

La sfârșitul săptămânii trecute, la Baia Mare, a avut loc Concursul Național de muzică religioasă „Imn de slavă, dragoste şi dor de dăinuire şi nemurire”, desfăşurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Reprezentând Eparhia Hușilor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, la concurs au participat trei membri ai Grupului Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși: Petru Arsene, student în anul al IV-lea la Facultatea de Teologie din Iasi, care a câștigat premiul al III-lea la secțiunea de Muzică Psaltică, Marian Ibănescu, clasa a XII-a și Ștefan Vieru, clasa a IX-a, elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”.
În faţa unui juriu de mare calitate profesională, alcătuit din cunoscuta interpretă băimăreană Paula Seling, preşedintă, Conf. Univ. Dr. Delia Suiogan, Centrului Universitar Nord, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, de la catedra de muzică Bisericească de la Departamentul Teologie „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord, Iuliana Dragoş, directorul Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, Eduard Albina, dirijorul orchestrei Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, şi protopsalt Iacob Feresoarul, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov, vreme de 7 ani la strana Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, au evoluat 20 de candidaţi, selectaţi în urma preselecţiei online.
Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: muzică psaltică şi interpretare de pricesne. Unul dintre cei trei reprezentanți ai Eparhiei Hușilor, Petru Arsene, student în anul al IV-lea la Facultatea de Teologie din Iași, a câștigat premiul al III-lea la secțiunea de Muzică Psaltică. Prestația lui, dar și a colegilor săi, Marian Ibănescu, clasa a XII-a și Ștefan Vieru, clasa a IX-a, elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși, a fost apreciată de juriul acărei președinte a fost cunoscuta interpretă, Paula Seling. Premiile au fost înmânate de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care i-a felicitat pe toţi concurenţii pentru ţinuta din concurs şi repertoriu abordat, le-a dat mici atenţii şi şi-a exprimat bucuria că acest concurs a fost o reuşită. Concurenţii au primit distincţii, medalii, icoane şi premii în bani, în funcţie de clasament, precum şi pachete cu cărţi.
În final, a susţinut, într-o interpretare de excepţie, un concert de pricesne şi cântece bisericeşti cunoscuta interpretă băimăreancă Paula Seling, aşteptată cu mult drag de publicul creştin din catedrală. Preasfinţitul Părinte Iustin a felicitat toţi concurenţii pentru ţinuta din concurs şi pentru repertoriu.


































