„Zăpada mieilor” a adus cu ea obișnuitele probleme, cu drumuri blocate, accidente rutiere, comunități rămase fără alimentare cu energie electrică. O ambulanță a derapat din cauza zăpezii, rămânând blocată într-un gard, și tot cauza condițiilor meteo dificile circa 1.500 de consumatori din comunele Vutcani și Oșești au rămas fără alimentare cu energie electrică. În continuare, județul Vaslui va fi sub atenționare meteo vizând vreme deosebit de rece, predominant ninsori, intensificări ale vântului, conform căreia vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8-12 grade sub mediile multianuale, atenționare valabilă până pe 8 aprilie, ora 10.00.

În cursul serii de luni, 4 aprilie, în urma unei solicitări telefonice, a fost trimisă la Chetrosu o ambulanță B2 pentru a prelua o pacientă în vârstă de 67 de ani cu probleme medicale. După preluarea acesteia, la întoarcere, în localitatea Gherghești, ambulanța a derapat pe o porțiune de drum cu zăpadă și a părăsit partea carosabilă trecând peste o movila de nisip și un șanț rămânând blocată într-un gard. Nu au fost persoane rănite. A fost trimisă o altă ambulanță pentru a prelua pacienta. A fost anunțată primaria Gherghești care a trimis un tractor la fața locului pentru a scoate ambulanța din șanț. Ambulanța nu mai este funcțională.
Nu a fost singurul eveniment rutier petrecut la acest început de săptămână și datorat căderilor de zăpadă care au îngreunat traficul în întreg județul. Astfel, luni seara se circula cu dificultate în zona comunei Voinesti și în zona comunei Dragomirești, mai ales pe drumul spre Bacău, din cauza zăpezii depusă pe carosabil.
Marți dimineață, în ultimele ore, la dispeceratul ISU-SAJ Vaslui s-au înregistrat 12 de apeluri de la cetățeni care sesizau faptul că întâmpină dificultăți în a se deplasa cu autovehiculele pe anumite sectoare de drumuri, din cauza zăpezii. Multe dintre apeluri anunțau aceeași situație, cazurile fiind direcționate către societățile care se ocupă cu dezăpezirea drumurilor naționale, județele și comunale, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Poliție Județean Vaslui. Astfel, pe DN 2F, pe raza localității Dragomirești, comuna Dragomirești, patru autoturisme au rămas blocate din cauza zăpezii. La caz s-au deplasat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dragomirești, un echipaj de poliție și lucrătorii de la SDN. Tot pe DN 2F, pe raza localității Pușcași, comuna Pușcași, mai mulți conducători auto au apelat numărul unic pentru situații de urgență 112, pentru a anunța că se circula greu pe acel sector de drum. La caz au intervenit angajații SDN.
Tot din cauza condițiilor meteo dificile, în special intensifiări ale vântului, 1.435 consumatori din comunele Vutcani și Oșești au rămas fără alimentare cu energie electrică. Au fost trimise echipe de intervenție aparținând distribuitorului zonal de energie electrică pentru refacerea celor 16 posturi de transformare și a celor două linii electrice aeriene afectate.
Conform informării primite din partea societății SC Lucrări Drumuri și Poduri SA Vaslui, la această oră, în județ nu mai sunt drumuri ori sectoare de drumuri înzăpezite, cu circulație îngreunată sau pe care circulația să se desfășoare pe un singur fir.
În acest moment se acționează cu utilaje pe șase drumuri județene și se împrăștie material antiderapant pe 28 de drumuri județene.
Județul Vaslui s-a aflat sub incidența unei avertizări meteorologice tip „Cod Galben” de lapoviță si ninsoare, până marți, la ora 14.00, ulterior intrând în vigoare o alltă avertizare meteo, valabilă până sâmbătă, 8 aprilie, atenționare vizând vreme deosebit de rece, predominant ninsori, intensificări ale vântului, conform căreia vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8-12 grade sub mediile multianuale. „În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului și al Olteniei, precum și la munte”, se arată în Raportul privind situația hidrometeorologică și a calității mediului postat pe site-ul Ministerului Mediului.




































