După ce Consiliul Județean Vaslui a finalizat, în cursul anului trecut, toți paşii privind construcția Centrului Medico-Social de la Ghermănești, lucrările au demarat deja efectiv, în urmă cu câteva zile. Investiția se va ridica la circa 6 milioane de euro, din fondurile proprii ale județului, proiectul urmând a fi finalizat până în 2024. Noua locație va avea 66 de paturi pentru îngrijire, personal medical și auxiliar, precum şi o capelă şi o casă a medicului, totul urmând să se ridice la nivelul centrelor care funcționează deja în județ.

În vara trecută, Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a finalizat licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia viitorului Centru Medico-Social de la Ghermănești, iar 2023 a debutat cu construirea efectivă a acestui obiectiv prin care, pe lângă serviciile sociale şi medicale aduse comunităţii, se doreşte repunerea în valoare a vestitelor ape minerale sulfuroase pentru care este cunoscută această zonă. Teoretic, termenul de finalizare a obiectivului este sfârşitul anului 2024, suma totală alocată de la bugetul judeţului fiind de peste 36 de milioane de lei, din care 5 milioane de lei sunt prevăzuţi în bugetul CJ din acest an, suma putând fi suplimentată în funcţie de ritmul execuţiei.
Viitorul Centru Medico Social va avea o suprafaţă construită de aproximativ 2.550 mp, structurată pe 3 corpuri de clădire, două cu regim de înălţime partier, şi un al treilea, în care se vor regăsi zona administrativă, zona de alimentaţie (bucătăria şi sala de mese), precum zona de socializare pentru pacienţi, urmând a avea un regim de înălţime parter plus etaj. În total, urmează ca pacienţii să fie cazaţi în 18 camere duble şi 12 camere cu 4 paturi. Pe lângă acestea, urmează a se regăsi structura tipică programului de clădiri pentru sănătate, respectiv spaţii destinate cabinetelor medicale, sală de tratament, sală de recuperare şi o zonă separată pentru zolarea pacienţilor înainte de internare. Suplimentar, va fi construită o Casă a medicului cu o structură funcţională tipică funcţiunii, dar şi o Capelă, care va avea o sală de comemorare şi o zonă de depozitare a sicriului, în caz de nevoie.
Ca şi amenajări exterioare, Centrul va beneficia de spaţii verzi, alei pietonale şi parcare, o platformă deşeuri, dar şi, dacă nu se va putea face racordarea la utilităţile edilitare de bază, de un puţ forat pentru alimentarea cu apă a Centrului şi un bazin vidanjabil pentru evacuarea apelor uzate menajere.
Trebuie spus că fostul Spital de la Ghermăneşti, constituit din cinci pavilioane impresionante, demolate acum din cauza degradării, a fost ridicat în perioada Regelui Carol I, fiind dat în folosinţă în anul 1912. În 1936 era descoperit zăcământul de ape minerale de la Ghermăneşti, fiind consemnat în documente ca „ape de pucioasă”. Apa, acumulată într-un singur puţ, era folosită de localnici pentru tratarea diverselor afecţiuni. Analizele chimice aveau să confirme că apele din zonă au proprietăţi terapeutice deosebite. Până în anul 1967 în zona izvoarelor s-au construit şase puţuri, care s-a transformat într-o mică staţiune, cu 14 băi, adăpostite în două barăci. Denumirea iniţială a fost Băile Drânceni.
După inundaţiile din 1970, localnicii de pe Lunca Prutului, unde se aflau şi izvoarele cu ape termale, au fost mutaţi pe „terasa” satului, iar pentru apele minerale s-a găsit o nouă folosinţă. În zonă au fost amenajate conducte pe o distanţă de 800 de metri, apele termale fiind transportate de la izvoarele până la spitalul din Ghermăneşti. În scurt timp, spitalul avea să se transforme într-o adevărată staţiune, la porţile căreia băteau anual peste 5.000 de români din toate colţurile ţării. Din punct de vedere terapeutic, apele erau indicate pentru curele externe, sub formă de băi, pentru afecţiuni dintre cele mai diverse: de la boli ale aparatului locomor (artite, artroze, spondilite etc) sau ale sistemului nervos, până la afecţiuni ginecologice sau traumatisme osoase.

































Doi mincinosi pecheanu și buzatu.
Băile nu vor fi date în folosință niciodată atâta timp cât va fi Buzatu la CJ.
Băile sunt „furate” cu acte de Buzatu în complice cu Pecheanu și semnate de câțiva consilieri care îl pupa Ion c.. pe Pecheanu și i-au făcut sa semneze.
Băile vor deveni proprietatea lui Tudorel cumpărate pe bani foarte putini exact cum și alte proprietăți are prin Moldova.
Chiar Pecheanu a spus asta acu câțiva ani ca Băile se vor vinde pe bani foarte puțin și ca el știe cam cine le va cumpăra.
Uniți-vă toți cetățenii comunei și luați-vă comoara comunei, cu fonduri europene un primar competent poate sa facă o stațiune de care comuna va fi mandra. Se vor ivi și multe locuri de munca iar tinerii din zona nu vor mai pleca de lângă cei dragi.