În ultima săptămână, pompierii vasluieni au intervenit pentru stingerea a trei incendii izbucnite la vegetaţia uscată din localitățile Murgeni și Huși.
Ca urmare a nerespectării de către cetățeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, flăcările au cuprins circa 1,5 hectare de vegetație uscată, din fericire, nefiind înregistrate victime sau pagube materiale însemnate. Ultimul incendiu de vegetație uscată a fost înregistrat azi-noapte, la periferia municipiului Huși. Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. Au
ars aproximativ 500 metri pătrați vegetație uscată și peste trei tone gunoi menajer depozitate în apropierea focarului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.
Atragem atenția că, în condiții de vânt puternic, flăcările își pot schimba direcția, existând riscul de propagare la gospodării. Incendiile de vegetație uscată se extind cu repeziciune cuprinzând suprafețe foarte mari, pompierii depunând eforturi considerabile pentru a opri propagarea arderilor.
Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că focul, scăpat de sub control, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol chiar viața semenilor.
Anul trecut, pompierii vasluieni s-au confruntat cu peste 420 de incendii izbucnite la vegetația uscată (o creștere de 465% comparativ cu anul 2021), iar intervențiile pentru stingerea acestora au presupus un consum considerabil de resurse umane, dar și materiale.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui le reamintește cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Totodată, ISU Vaslui face precizarea că arderea resturilor vegetale, a deşeurilor şi altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc deschis – permis emis de Primărie, cu avizul Gărzii de Mediu – şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, dar şi neamenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care limitează propagarea flăcărilor la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2500 lei.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui