Asociația Solidar a sărit în ajutorului ofițerului ISU diagnosticat cu o boală rară

„Astăzi am virat 1.600 lei către cazul umanitar Constantin Tănasă”, a anunțat Asociația Solidar, după ce, în sprijinul lui Constantin Tănasă, ofițer în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” Vaslui, a venit inclusiv Episcopia Hușilor. El are 40 ani, este căsătorit și are doi copii, de 14 și respectiv 4 ani, și a fost diagnosticat cu o boală rară.

Constantin Tănasă este ofițer în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” Vaslui. Are 40 ani, este căsătorit și are doi copii, de 14 și respectiv 4 ani. Recent a fost diagnosticat cu cancer gastric malign, stadiu IV, o boală gravă care poate fi stopată doar printr-o intervenție chirurgicală realizată în străinătate.

„În prezent, hrănirea sa se face strict perfuzabil. Șansele sale pentru a reveni la o viață normală pot fi date de o intervenție chirurgicală și de tratamentul pe care îl poate asigura o clinică din Turcia, însă costurile acestora depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei”, spune cei de la Asociația Solidar, care au venit în spijinul celui care are mare nevoie de ajutor cu suma de 1.600 de lei, invitând și pe alți vasluieni care au posibilități să ajute. „Puținul celor mulți poate să îi redea lui Constantin și familiei sale speranța! Ei vor recunoaște iubirea lui Dumnezeu din solidaritatea cu care îi sprijinim!”, spun cei din asociație.

Conttul pentru donații:

Titular: CONSTANTIN TANASA

IBAN: RO25RZBR0000060020752802

Valuta: Lei

Nume banca: Raiffeisen Bank

Cod swift: RZBRROBU

„Firmele pot face sponsorizări legale pe bază de contract încheiat cu Asociația Solidar. Cei ce doresc să facă acest lucru ne pot contacta la telefon 0753342654, email asociatia.solidar@yahoo.com sau pe facebook. Cei 1600 lei virați astăzi provin de la o firmă din Vaslui administrată de oameni cu suflet mare! Noi le mulțumim și invităm și alte firme să le urmeze exemplul! Felicităm pe toți cei ce manifestă empatie față de semenii aflați în nevoi! Mulțumim tuturor celor ce ne sunt alături!”, mai transmit cei din Asociația Solidar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.