Boboteaza și Sfântul Ion devin zile libere

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Proiectul a fost inițiat de președintele PSD Marcel Ciolacu și de liderul grupului PSD din Camera Deputaților.

În expunerea de motive, parlamentarii PSD susțin că „pentru creştinii ortodocşi Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României. Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare, în tradiţia ortodoxă”.

Opoziția s-a opus proiectului de lege atragând atenția că este un demers populist al PSD și care nu are niciun studiu de impact asupra pieţei muncii.

„Nu există niciun fel de studiu de impact asupra pieţei muncii atunci când instituim în Codul muncii încă două zile libere care vor fi plătite de angajatorii din România, fără nicio justificare, alta decât una politicianistă. Acest proiect de lege ar fi putut fi adoptat la fel de bine la sfârşitul anului trecut pentru a putea fi aplicat în acest an, doar că acest an nu este unul electoral. În schimb, anul viitor va fi an electoral, singurul motiv pentru care doriţi să adoptaţi încă două zile libere”, a spus deputatul USR, Cristian Seidler, de la tribuna plenului.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Inițiativa va merge la promulgarea la președintele Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.