De la 1 ianuarie, salariul minim pe economie va ajunge la 3.000 de lei brut

Inspectorii de muncă vasluieni au anunțat angajatorii din județ despre noile modificări legislative în ceea ce privește cuantumul salariului minim garantat, dar și despre modul în care vor fi compensate orele suplimentare și despre noile modificările ce au fost aduse contractelor individuale și contractelor colective de muncă.

Începând cu 1 ianuarie 2023, salariul minim pe economie va crește, conform unor acte normative adoptate, recent. Astfel, începând cu prima zi a noului an, salariul minim va crește de la 2.500 de lei, la 3.000 de lei lunar. De asemenea, salariul minim în domeniul construcțiilor va ajunge la 4.000 de lei și va rămâne la acest nivel, cel puțin până în 2028. Această modificare a salariului de bazã minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creșterea pe net de 22,2 %.

„Informăm agenții economici interesați, salariații și toate persoanele interesate despre apariția a trei acte normative care aduc modificări importante în domeniul legislației muncii în ceea ce privește nivelul salariului minim brut începând cu data de 01.01.2023, modelului-cadru al contractului individual de muncă și aprobarea contingentului anual de lucrători străini admiși în România”, au transmis inspectorii de muncă.

Salariile din agricultură nu vor suferi modificări și vor rămâne la nivelul acestui an. De asemenea, noul act normativ prevede și măsura neimpozitării sumei de 200 lei se va aplica din ianuarie 2023 pentru salariații care au salariul minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, prevăzut în contractul individual de muncă sau raportul de serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.