Proiectul de modernizare a cinematografului din municipiul Huși a fost finalizat. Compania Națională de Investiții va organiza recepția obiectivului de investiții în curând.

Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, a spus că cinematograful arată foarte bine și după deschidere vor fi derulate activități specifice. Autoritățile locale se așteaptă ca hușenii să aprecieze această investiție.
Cinematograful va fi echipat cu toate dotările necesare pentru a derula filme 3D, dar și pentru organizarea unor spectacole: rețele de sonarizare moderne, izolare fonică, pentru a n-i deranja pe cei din exterior, un sistem de lumini performant.
„Dotările vor fi la cel mai înalt nivel, astfel încât să te poți relaxa în cele două – trei ore cât stai acolo. Dacă sunt persoane din municipiu care merg la Iași la cinema, înseamnă că hușenii își doresc să funcționeze și acest cinematograf. Pentru că altfel nu-l preluam de la Sahia, nu treceau zece ani până am găsit soluții de finanțare. Când l-am preluat știam că nu am bani, dar știam că am să-i găsesc. I-am găsit!”, a spus Ioan Ciupilan.
Cinematograful Dacia, din Huși, a fost inaugurat în anul 1983, acum aproape 40 de ani. Acesta cuprindea două săli: „A” cu 300 de locuri și „B” cu 180 de locuri. Condițiile oferite pentru aceea vreme erau excelente, astfel că în sălile fostului cinematograf „Dacia” aveau loc și piese de teatru și alte spectacole artistice. După 1990, din cauza unei întrețineri corespunzătoare, cinematograful a început să se degradeze accentuat. Din anii 1990, odată cu explozia televiziunii și apoi cu apariția internetului numărul de spectatori ai cinematografului a scăzut dramatic.





































