PS Ignatie: „Suferim de o boală despre care se vorbește foarte puţin – narcisismul. Hristos ne învaţă să nu căutăm celebritatea, nici să fim populari”

Duminică, 31 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Epureni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a hirotonit și a instalat pe noul preot al acestei comunități.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Domnul Hristos le poruncește celor vindecați să nu vorbească nimănui despre minunea la care au fost părtași. De asemenea, Preasfința Sa a descris un păcat foarte prezent în lumea actuală, narcisismul:

Hristos a ţinut cont de rugămintea fierbinte a celor doi orbi, pornită din întreaga lor ființă. Ei s-au ţinut de Domnul Hristos, rugându-L în felul următor: „Iisuse, Fiule al lui David, ai milă de noi! Izbăvește-ne din această neputinţă (infirmitate) a trupului!”.

Probabil că cei doi orbi din naștere au auzit de Domnul Hristos, de minunile pe care le-a săvârșit. Așa se explică cum de au știut să I se adreseze într-o manieră atât de frumoasă și autentică, chiar teologică – ei au văzut în Hristos că este Fiul lui David, că S-a născut din spiţa neamului lui David. Au făcut o mărturisire foarte frumoasă.

Hristos îi întreabă dacă au credinţa că El poate să îi tămăduiască de această infirmitate, iar ei răspund cu maximă promptitudine și cu o dorinţă extraordinară: „Da, Doamne! Credem că Tu poţi să ne vindeci de această infirmitate”.

Hristos a văzut credinţa și i-a vindecat pe acești doi orbi, însă le-a cerut un lucru care, în aparenţă, nouă poate ni se pare curios, inexplicabil – le-a poruncit celor doi orbi, cu asprime (adică cu multă fermitate și cu dorinţa expresă de a se ţine cont de această poruncă): „Nimeni să nu știe că v-am făcut lucrul acesta!”.

Din această rugăminte reiese că Domnul Hristos nu avea nevoie de popularitate, nu era însetat de a fi celebru, nu avea morbul celebrităţii, pe care îl avem noi, cei de astăzi.

Noi, când facem ceva bun, când ne comportăm frumos sau ne punem în lucrare anumite calităţi, așteptăm să fim lăudaţi, să ne bucurăm de cât mai multă apreciere din partea oamenilor..

Din păcate, ne place să trăim sub lumina reflectoarelor vieţii publice.

Există o manieră compulsivă de a posta pe reţelele de socializare, de a exhiba viaţa privată în sfera publică, încât nu mai există niciun fel de graniţă (limită) între ceea ce ar trebui să ţină de intimitate – ceea ce ar trebui să se consume în taina sufletului unui om, în taina relaţiilor dintre oameni, sau în taina trăirii vieţii de familie – și ceea ce ţine de sfera vieţii publice.

De ce există o asemenea atitudine, un asemenea comportament? Pentru că suferim de o boală despre care se vorbește foarte puţin – narcisismul.

Un intelectual al ţării noastre are o carte, intitulată foarte sugestiv: «Facebook – fabrica de narcisism». Narcisismul are mult mai multe faţete, din perspectivă psihologică. Una dintre aceste faţete este cea în care vrem să ne livrăm – ca un fel de marfă cât se poate de bine ambalată – celor care ne urmăresc, celor care credem că, într-un anume fel, ne-ar aprecia.

Este o iluzie, pentru că, chiar dacă am avea mii de aprecieri (like-uri) la o fotografie pe care o postăm sau la un text pe care îl scriem și îi dăm drumul în spaţiul public (în mediul virtual), acel „like” se dă într-un mod foarte automat. De multe ori, oamenii nici nu citesc conţinutul a ceea ce este acolo și, în virtutea faptului că ne știu și nutresc o oarecare simpatie faţă de noi, în mod aproape instinctual, dau un click, și noi, cei care avem smartphone-ul, suntem extrem de bucuroși că am acumulat nu știu câte mii de aprecieri (like-uri) sau de vizualizări.

Cu cât omul este mai conștient că are anumite calităţi – mai ales dacă ajunge la convingerea că este un om inteligent și că el trebuie să devină un «influencer» – postează, compulsiv, de toate și pentru oricine, încât pagina respectivă devine un fel de bazar, din care fiecare alege ceea ce crede, ce poate și ce simte, în funcţie de dispoziţia pe care o are.

El crede că are capacitatea de a deveni un exemplu în ceea ce privește o anumită opinie, vis-a-vis de un aspect al vieţii publice, culturale, politice, sau de orice altă natură (chiar de natură intimă). Dorinţa aceasta este deja expresia unui orgoliu, a unei mândrii nemăsurate.

Hristos – Cel care a făcut o minune (cine a mai auzit să vindece cineva pe doi orbi sau un mut, sau să cheme pe cineva din moarte la viaţă? Singurul care a făcut acest lucru a fost Hristos sau Sfinţii Săi, cei care au primit acest dar de la El) – aproape că le-a spus în felul acesta: „Nu vorbiţi nimic din ceea ce am făcut Eu, despre această minune prin care voi aţi primit vederea (v-aţi căpătat vederea – deducem că erau orbi din naștere)! Tăceţi din gură! Vă spun cu asprime acest lucru!”, adică: „N-am nevoie de celebritate, nici de popularitate, de populism ieftin”. Din păcate, în lumea de astăzi suntem dominaţi aproape toţi de acest păcat al populismului.

Ierarhul Hușilor a arătat că datoria celor care primesc un sprijin este să fie recunoscători, însă cei care oferă ajutorul nu trebuie să aștepte recunoștința și aprecierea:

Cum răspund orbii la această rugăminte foarte fermă? Ei s-au dus și au vestit, lăsând bucuria din sufletul lor să grăiască în faţa tuturor celor cu care se întâlneau, spunându-le cât bine le-a făcut lor Dumnezeu și ce binecuvântare este că ei pot să vadă, să se bucure de tot ceea ce este în jurul lor.

Am spune că orbii nu L-au ascultat pe Hristos. Dar, în același timp, spunem că au procedat corect.

Datoria celui care beneficiază de un bine este să fie recunoscător, să vorbească despre binele care i s-a făcut. Cel care face binele nu are voie să cerșească recunoștinţa sau să caute celebritatea, prin intermediul celor care au beneficiat de o faptă bună (de un ajutor) – montându-i, într-un fel, să vorbească despre ceea ce a făcut binefăcătorul.

În lumea în care lucrurile sunt strâmbe și nu au un conţinut duhovnicesc profund, se mai întâmplă un fenomen foarte interesant: cărturarii și fariseii, văzând că Hristos a făcut aceste vindecări, L-au acuzat, spunându-I: „Tu scoţi cu domnul demonilor pe demoni!”, adică: „Şi Tu ești un fel de demon!”. Era o acuzație foarte gravă la adresa lui Hristos – Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Cum să fie El, ca Dumnezeu, într-un fel de pact cu diavolul, și minunile să fie un fel de aranjamente cu cel rău? Era o acuzaţie extrem de gravă, care venea din ură și din foarte multă răutate.

Când suntem răi și invidioși, inventăm și atacăm, la nivel personal, biografia unui om. Dacă Hristos ar fi trăit în vremea noastră și S-ar fi bucurat de atâta apreciere, obiectivă, în virtutea faptelor pe care le săvârșește și pentru că este Dumnezeu, unii L-ar fi acuzat de populism, de popularitate, și că El caută, cu orice preţ, să fie apreciat.

Diavolul este atât de viclean încât nu îi acuză pe cei care sunt, cu adevărat, populiști și cer să fie lăudaţi, adulaţi, apreciaţi în sfera vieţii publice.

Preasfinția Sa a vorbit despre cum putem face diferența între o persoană sinceră și una care caută, cu orice preț, afirmarea și aprecierea din partea celorlalți:

Care este lampa de control, când cineva este populist, și caută cu orice preţ să fie apreciat? Când nu este apreciat, se comportă într-o manieră de nerecunoscut – se tulbură, reproșează, jignește, și are mare grijă să ne spună că ne-a făcut un bine, iar noi nu am avut capacitatea de a recunoaște acest lucru. Aproape că este în stare nici să nu mai vorbească cu noi, dacă nu i-am fost recunoscători.

Hristos nu a cerut nimic din toate acestea. Dimpotrivă, le-a spus: „Nu ziceţi absolut nimic din ceea ce am făcut Eu!”. Şi, așa cum este consemnat în Evanghelie, le-a spus „cu asprime”. Cu toate acestea, orbii au vorbit.

Lucrul acesta se întâmplă când vrem să facem totul într-o smerenie deplină, într-o stare de anonimat, dar cei care se bucură de dragostea noastră, de atitudinea, sensibilitatea și bunătatea noastră, simt nevoia să ne mulţumească și să ne aprecieze cât mai mult, dar noi nu dorim lucrul acesta.

Răutăcioșii ne vor acuza că umblăm după imagine, ca să ne confecţionăm o imagine pentru a fi cât mai prezenţi în spaţiul public. Ceea ce este complet greșit, pentru că ne dăm seama foarte ușor cine umblă după celebrităţi ieftine.

În lumea în care trăim nici nu prea sunt șanse ca cineva să fie celebru prin fapte bune, cu ceva frumos, deosebit din punct de vedere spiritual. Nu aceasta se vinde. Se vinde altceva, și noi suntem vinovaţii, pentru că, prin click-ul pe care îl dăm, pe reţelele de socializare, la o știre care ţine de un aspect al vieţii mondene, noi suntem cei care distribuim mai departe conţinutul respectiv, iar cel care îl generează crede că aceasta se cere.

Dacă vedem niște statistici – rating-urile la posturile de televiziune –emisiunile la care se uită cea mai multă lume nu sunt cele culturale sau spirituale – cele culturale sunt împinse întotdeauna înspre ora 11-12 noaptea, când lumea doarme, iar celelalte – viaţa intimă a unui om (că a divorţat, că are nu știu ce relaţii cu altcineva) – sunt la orele de vârf și devin subiecte naţionale.

Pentru o faptă bună pe care o face cineva nu există interes – nu o va prelua nimeni, dar dacă este ceva negativ, care stârnește o anumită curiozitate, cu toţii ne năpustim și comentăm conţinutul respectiv.

Hristos ne învaţă să nu căutăm celebritatea, nici să fim populari, pentru că această celebritate și popularitate va fugi de noi. Secretul este acesta: să căutăm să fim cât mai anonimi, cât mai smeriţi, și va veni după noi și celebritatea și faptul de a fi populari, iubiţi de oameni, fără să ne-o dorim.

Fiţi voi înșivă! Lăsaţi să fiţi voi, așa cum Bunul Dumnezeu v-a lăsat, cu darurile și înzestrările pe care le aveţi, și puneţi-le în lucrare, ca să beneficiaţi de ele și dumneavoastră, dar și cei din jur, și celelalte vin de la sine.

Ne acuză cineva când suntem apreciați, spunându-ne că umblăm după lucrurile acestea? Este problema lui personală. Să îl lăsăm să se otrăvească singur cu acestea.

Sigur, că nu este atât de simplu, mai ales pentru cei care ocupăm anumite funcţii publice. Ne este greu, când vedem că noi nu căutăm lucrurile acestea, dar ceilalţi cred că am urmări așa ceva. Ne educăm mintea, și știm, în faţa propriei noastre conștiinţe, ce anume facem, în ce direcţie mergem.

Avem cazul unui bătrân (avvă) cu viaţă deosebită, care se ruga lui Dumnezeu și Îi spunea așa: «Doamne, să nu cumva să mă lași să fiu slăvit de oameni! Nu vreau să fiu nici slăvit, nici apreciat de ei». Şi, cu cât Îi cerea lui Dumnezeu mai mult lucrul acesta, cu atât el era mai apreciat de oameni. El o cerea sincer, nu ipocrit (fals), așa cum mai facem noi, atunci când vrem să fim lăudaţi: scoatem anumite aspecte negative din viaţa noastră, și așteptăm (pândim) să putem „ciuguli” niște laude, aproape însetaţi și înfometaţi.

Să trăim în cât mai multă smerenie, dar și cu fermitatea de a mărturisi despre faptele credinţei noastre. Să Îi cerem Domnului, așa cum Îi cerea acest avvă din Pateric: „Doamne, nu vreau să fiu slăvit de oameni!”, pentru că ceea ce este apreciat în faţa oamenilor, s-ar putea ca, în faţa lui Dumnezeu, să nu fie.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Bogdan Marian Trif, pe seama Parohiei Epureni, Protopopiatul Bârlad. La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor l-a instalat ca paroh al acestei comunități, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.

Episcopia Hușilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.