POLIȚIȘTII HUȘENI AU REȚINUT UN BĂRBAT PENTRU SĂVÂRȘIREA UNEI INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, au reținut un bărbat de 26 de ani, din comuna Boțești, județul Vaslui, care a fost depistat conducând un autoturism, pe drumurile publice, deși nu are permis de conducere.

La data de 18 iulie 2022, ora 06:50, polițiști Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Boțești, au oprit, în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus pe drumurile publice de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din aceeași localitate.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice întrucât nu are eliberat permis de conducere.

Bărbatul este cercetat în alte patru dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

În aceeași zi, 18 iulie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

În cursul zilei de astăzi, 19 iulie 2022, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.