Vasluienii pot urmări în direct ședința Consiliului Local

Vasluieniii care doresc să afle ce se va întâmpla cu orașul și județul lor pot urmări ședințele Consiliului Local și Consiliului Județean pe siteurile acestor instituții sau pe paginile de facebook. Astăzi, spre exemplu, locuitorii municipiului Vaslui pot urmări, de la ora 14, ședința Consiliului Local pe siteul Primăriei.

De o vreme încoace, mai ales după ce vasluienii au fost închiși în case sau restricționați de măsurile împotriva răspândirii Covid, instituțiile vasluieni și-au perfecționat comunicarea, începând să desfășoare, dar și să transmită ședințe pe care le au aleșii locali pe siteurile proprii sau pe paginile de socializare.

Este cazul Primăriei Vaslui, care, de exemplu, va transmite pe siteul propriu, primariavs.ro, ședința de astăzi, joi, 28 aprilie 2022, dar și cazul Consiliului Județean, care transmite ședințele consilierilor județeni pe pagina de facebook a instituției, unde o și anunță din timp.

Astfel, vasluienii interesați de activitatea celor pe care i-au ales sau deciziile care se iau la nivel local sau județean și care îi vor afecta în viitor pot urmări aceste ședințe, atât în direct, cât și înregistrările.

„Astăzi, de la ora 14.00, puteți urmări în direct ședința Consiliului Local Vaslui, accesând secțiunea În direct de la rubrica Anunțuri & Evenimente (vezi imaginea anexată)”, a transmis astăzi Primăria Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.