Gimnasta Amalia Puflea din Bârlad, aflată în lotul de junioare al României, a terminat anul 2021 pe locul III în topul celor mai bune zece gimnaste din țară, top alcătuit de Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică.

Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică a întocmit clasamentul celor mai buni gimnaști români, la sfâșitul anului 2021, pentru cele trei ramuri din structură:
– gimnastică artistică feminină,
– gimnastică artistică masculină,
– gimnastică aerobică.
Clasamentul a fost alcătuit pe baza sistemului de atribuire a punctelor în raport cu rezultatele sportive, elaborat de Ministerul Sportului.
Sportiva se pregătește la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor de la Deva, dar continuă să reprezinte Bârladul, fiind legitimată la CSS Bârlad.
Cele mai importante repere competiționale ale anului 2021 în funcție de care s-a alcătuit clasamentul au fost:
– Campionatele Naționale ale Echipelor Reprezentative de Club și Individual Open (București),
– Campionatele Europene de Gimnastică Artistică (Basel, Elveția),
– Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică (Kitakyushu, Japonia),
– Campionatul Național Individual al Junioarelor III, II și I (Deva),
– Cupa „Combes la Ville” (Combes la Ville, Franța),
– Turneul internațional de gimnastică artistică „Top Gym” (Charleroy, Belgia).
Bârladul, prin secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar (CSS), a devenit o adevărată pepinieră de talente de unde, de-a lungul timpului, au fost selecționate la loturile naționale de junioare, iar ulterior de senioare.
Bârlădeanca Amalia Puflea (14 ani) a fost inclusă în categoria Junioare I, Nivel 6 și bursieră a Programului „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom. Ea a reușit să obțină de-a lungul anilor numeroase titluri naționale la individual, cu echipa și pe aparate și alte zeci de medalii de argint și bronz.
Cele mai importante reușite ale Amaliei Puflea din 2021:
– titlurile naționale la individual compus, sărituri și sol, respectiv medalie de argint la paralele – Campionatul Național Individual Open (București, 16-19 septembrie);
– titlurile naționale la individual compus și sol, respectiv medalie de argint la sărituri și bârnă – Campionatul Național Individual al Junioarelor (Izvorani, 11-13 noiembrie);
– medalie de aur la sol și la echipe mixte, medalie de argint la sărituri și medalie de bronz la individual compus – Turneul internațional „Top Gym” (27-28 noiembrie, Charleroy, Belgia).
Gimnasta Amalia Puflea, antrenată de profesorii Ana Maria și Liviu Iordache, a fost declarată cea mai bună sportivă a anului 2021 din județul Vaslui în cadrul Galei Sportului Vasluian – 2021, organizate de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vaslui.
Clasament gimnastică artistică feminină 2021:
1. Maria Ceplinschi (205 puncte)
2. Larisa Iordache (110 puncte)
3. Amalia Puflea (86 puncte)
4. Ana Maria Bărbosu (69 puncte)
5. Crina Tudor (41 puncte)
6. Miruna Botez (30 puncte)
7. Amalia Ghigoarţă (26 puncte)
8. Alexia Vănoagă (21 puncte)
9. Sabrina Maneca Voinea (20 puncte)
10. Erica Gogoaşe (13 puncte)
































