Eduard Popica, deputat PSD de Vaslui: „Incompetența Guvernului lovește din nou”

0

Tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în care șapte oameni și-au pierdut viața în urma unui incendiu, a stârnit reacții și în rândul politicienilor vasluieni. Deputatul Eduard Popica spune că nu am învățat nimic din tragediile asemănătoare din trecut, astfel încât „istoria se repetă, mor oameni nevinovați din cauza incompetenței unora care nu își urmăresc decât propriile interese”.

„Un incendiu a izbucnit la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Potrivit surselor oficiale, șapte dintre pacienţii din spital au decedat. Câte spitale trebuie să mai ardă pentru ca acest Guvern să facă ceva? Nu am învățat nimic din toate tragediile petrecute până acum și iată că suntem loviți de o nouă tragedie astăzi la Constanța”, scrie deputatul Eduard Popica pe pagina sa de socializare în ziua de după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța în care șapte oameni internați la ATI și-au pierdut viața.

„Este devastator și totodată revoltător să vedem că, dincolo de lupta politică, pasarea responsabilității continuă, iar acest Guvern nu a făcut absolut nimic pentru ca tragedia de la Constanța să fie evitată”, mai spune parlamentarul PSD în mesajul său.

„Sunt deja 8 spitale care au ars pe perioada guvernării PNL, lucru care ar trebui măcar în ultimul ceas să îi pună pe gânduri pe membrii cabinetului Cîțu. În tot acest timp, nu s-a făcut concret nimic. Istoria se repetă, mor oameni nevinovați din cauza incompetenței unora care nu își urmăresc decât propriile interese”, constată, cu amărăciune, parlamentarul vasluian, care transmite condoleanțe familiilor pacienților ce și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța și recuperare grabnică celor care au fost răniți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here