Ce apă beau vasluienii, dacă la Vinderei din 55 de fântâni 21 sunt pline de nitrați?!

0

Din cele 55 de probe de apă luate din fântânile comunei Vinderei 34 au fost conforme, însă 21 au fost declarate neconforme, cu depășiri de peste 10 ori ale limitei admise de nitrați. Testările se fac în cadrul carevanei „Apăr Apa”, demarat de Ministerul Mediului, prin care vor fi verificate fântânile din 200 de comune și 6.000 de gospodării în toată țara. Primăria Vinderei s-a grăbit să pună anunțul „Apa nu este potabilă” la fântânile neconforme. Rămâne însă întrebarea ce apă consumă vasluienii din celelalte 80 de comune, unde nu se știe că în unele fântâni „apa nu este potabilă”.

La sfârșitul lunii august 2021, în comuna Vinderei a ajuns caravana „Apăr Apa”, în cadrul unei campanii naționale a Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor prin care se urmărește să se determine nivelul de nitrați din fântânile a 200 de unități administrativ-teritoriale la nivel național și din 6.000 de gospodării.

La Vinderei s-au analizat 55 de probe de apă din fântânile de pe domeniul public, cât și privat. Rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare, pentru că din cele 55 de probe 34 de probe au ieșit conforme, dar 21 au fost declarate neconforme, cu depășiri de peste 10 ori a limitei admise de nitrați.

„În perioada următoare vom afișa la toate fântânile anunțul ,,Apa nu este potabilă” și împreună cu dumneavoastră vom lua măsurile necesare pentru înlăturarea surselor de poluare. De asemenea, vom începe o campanie de informare, vom distribui pliante cu măsurile care trebuiesc respectate în vederea reducerii cantităților de nitrați”, le-a transmis primarul Ionuț Ghiur locuitorilor, adăugând: „Nu uitați: APA înseamnă VIAȚĂ!”.

Dacă la Vinderei, comuna care a avut șansa să fie aleasă pentru această campanie a Ministerului Mediului, situația apei stă așa cum rezultă din cifrele de mai sus, rămâne întrebarea ce apă beau vasluienii din celelalte comune ale județului, care nu știu care este nivelul de nitrați din fântânile lor.

Caravana „APĂR APA”

Caravana „APĂR APA” a demarat într-un traseu național, care vizează testarea apei din fântâni pentru determinarea nivelului de nitrați din 6.000 de gospodării de pe tot cuprinsul țării. Până la sfârșitul anului vor fi vizitate 200 de UAT-uri, unde se va testa demonstrativ apa provenită din surse necentralizate (fântâni, puțuri etc.) și consumată în gospodării, pentru a stabili dacă valoarea concentrației de nitrați se află în limitele potabilității. Cu prilejul demonstrațiilor legate de testarea apei, vor fi anunțate concursuri cu premii pentru elevi și pentru fermieri, pe teme privind problematica poluării apei cu nitrați și, respectiv, cunoașterea bunelor practici agricole. Acțiunea este organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”.

„Poluarea apei cu nitrați din surse agricole este o amenințare continuă la adresa sănătății umane. Provoacă intoxicații grave sugarilor și copiilor de vârste mici și afecțiuni periculoase adulților expuși la consumul îndelungat al apei cu nitrați în exces. Lipsa de informare, faptul că nitrații nu au gust, și nici miros, coroborate cu faptul că populația nu are obiceiul de a face analiza apei din fântânile de unde se aprovizionează, conduce la consumul pe scară largă a apei cu exces de nitrați, în zonele în care pânza freatică a fost expusă la poluare. O mare parte din acest tip de poluare este generată de gospodărirea defectuoasă a gunoiului de grajd, respectiv depozitarea acestuia direct pe pământ și împrăștierea lui în perioadele de interdicție, când plantele nu consumă nitrații din compost. În acest fel, nitrații ajung direct în prima pânză freatică, de unde se alimentează majoritatea fântânilor”, declară Vasile Panaite, secretar de stat în cadrul MMAP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here