Mihai Botez, deputat USR: „Pensiile speciale trebuie desființate”

„Pensiile speciale trebuie desființate”, spune deputatul USR Mihai Botez, care îl contrazice astfel pe Ludovic Orban, președintele PNL, care motiva pensiile speciale prin responsabilitatea mare pe care o au primarii și președinții de consilii județene. „Nimeni NU ESTE OBLIGAT să devină primar”, spune Botez.

„Am văzut și eu declarația domnului Orban referitoare la opoziția față de desființarea pensiilor speciale ale primarilor și președinților de Consilii Județene”, scrie deputatul Mihai Botez, președintele USR-PLUS Vaslui, pe pagina sa de socializare, arătând apoi că afirmațiile președintelui Orban trebuie puse într-un oarecare context, al luptelor interne din PNL: „Deși este o afirmație care trebuie privită într-un context electoral intern tensionat, aș vrea să fie clar pentru toată lumea că aceste pensii TREBUIE DESFIINȚATE”.

„Domnul Orban argumentează necesitatea acestei pensii prin răspunderea mare pe care o au primarii și președinții de CJ-uri.

Primarii au de cele mai multe ori o răspundere uriașă, atât politic față de comunitate, cât și legal, însă ar trebui să se noteze faptul că nimeni NU ESTE OBLIGAT să devină primar (sau orice altă funcție de demnitate publică). Toți cei care o fac, aleg acest lucru știind responsabilitățile, riscurile dar și beneficiile materiale”, scrie Botez.

„Primarii și președinții de CJ-uri din toată țara primesc salarii care sunt cu mult peste media salariilor din comunitățile lor. Din indemnizații le este reținută inclusiv contribuția pentru pensie, care se va cumula cu contribuțiile anterioare. De asemenea, Guvernul și-a asumat prin PNRR că, în reforma pensiilor, toate vor fi bazate pe contribuție. Menționez că până în acest moment, pensiile speciale ale primarilor au tot fost prorogate, însă nu și eliminate. Termenul de acordare trebuie prorogat în fiecare an, însă soluția finală trebuie să fie DESFIINȚAREA ACESTORA”, mai scrie parlamentarul USR-PLUS, totuși la un an de când actualele partide de la putere, PNL și USR-PLUS, care au promis în campanie desființarea pensiiilor speciale, au majoritate parlamentară și se află la guvernare, nereușind, deci, să-și respecte una dintre cele mai importante promisiuni electorale cu care au „defilat” în campanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.