Cum se obţine autorizaţia de mediu și cât costă?

Este obligatorie societăților a căror activitate are impact asupra mediului înconjurator. Este necesară în momentul începerii funcționării unui obiectiv sau a unei linii tehnologice noi, pentru societăți care desfășoară activități existente precum și pentru societăți a căror autorizații de mediu au expirat.

Actele necesare

Solicitarea acestei autorizaţiei se face înaintea începerii unei activităţi noi sau înaintea expirării unei autorizații de mediu existente sau dacă au intervenit elemente noi fașă de momentul autorizării.

Documentaţia tehnică minimă necesară pentru solicitarea autorizaţiei de mediu va cuprinde: cerere, fişa de prezentare şi declaraţie, planul de situaţie și planul de încadrare în zonă, certificat de înregistrare, certificat constatator, contract cu operatorul de salubritate şi cu operatorul de apă şi canalizare, act juridic deţinere spaţiu /teren, dovada că s-a făcut publică intenţia de obţinere a autorizaţiei de mediu şi proces-verbal de constatare pentru verificarea respectării tuturor condiţiilor impuse prin acordul de mediu (dacă e cazul).

Cât costă

Tarifele ce trebuie achitate pentru autorizaţie sunt:

– evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de mediu – 500 de lei şi

– revizuirea autorizaţiei de mediu – 250 de lei.

Informații referitoare la procedurile de reglementare se pot găsi accesând site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui, www.apmvs.anpm.ro, secțiunea „Reglementări”.

Agenția pentru Protecția Mediului – Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.