Dăruiesc cei care au mai dăruit

Silvia Dumitriu din Bârlad a donat un frigider familiei Plăvan din Racova, comuna Gârceni, o familie cu 10 copiii care are nevoie de orice ajutor pe care îl poate primi. După inundațiile din Bârlad aceeași femeie mărinimoasă a găzduit 12 persoane care aveau gospodăriile pline de apă.

La 10 zile după apelul asociației umanitare Solidar familia Plăvan din satul Racova, comuna Gârceni, a intrat în posesia unei mașini de spălat. Aceasta a fost donată de Silvia Dumitriu din Bârlad.

Asociația Solidar cerea celor care pot să ajute să vină în sprijinul familiei Plăvan, care are nu mai puțin de 10 copilași cu vârste între 5 luni și 17 ani și aveau și au nevoie de tot ajutorul pe care îl pot primi.

„Silvia Dumitriu a răspuns apelului nostru și îi mulțumim din suflet pentru frumosul gest! De altfel, cunoscând-o pe doamn Silvia am aflat că pe strada unde locuiește în Bârlad casele au fost inundate, astfel că a trebuit să găzduiască 12 persoane într-o noapte. Asta pentru că locuința dumneaei nu a fost inundată! Dumnezeu să-i dea sănătate pentru sufletul frumos și generos pe care îl are!”, scriu cei din Asociația Umanitară Solidar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.