Sâmbătă, 29 mai 2021 s-a desfășurat, online, Concursul Internațional „Împreună cu Hristos în Europa secolului XXI”, aflat la a V-a ediție.
Începând cu acest an, concursul va purta numele „Împreună cu Hristos în lume, la început de mileniu III”, fiind cuprinși elevi români de pe mai multe continente.
Concursul a fost inițiat în anul 2015, de către Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei. Acesta se desfășoară online, bianual, cu teme despre Nașterea Domnului și despre Bucuria Învierii.
Pentru anul 2021, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a acceptat să fie organizatorul principal, în colaborare cu Grupul de lucru al Platformei red-religie.ro.
La ediția din acest an au participat peste 5.000 de copii români, de pe toate continentele. Județul Vaslui a fost reprezentat de un număr de 35 de elevi de la Liceul Tehnologic Puiești, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui și Școala Gimnazială „Constantin Parfene” Vaslui, coordonați de doamnele profesoare Monica Mocanu și Elena Ungureanu.