Orice ar spune detractorii, la Primăria Vaslui se demonstreză, din nou, că banul public se cheltuie cu rigurozitate. Dintr-un studiu al InfoCons privind cheltuielile primăriilor reședință de județ legate de pandemie, pentru perioda martie-noiembrie 2020, reiese că municipalitatea vasluiană a cheltuit doar 32 de mii de lei pe măști (pentru comparație: Slatina – 5,8 milioane), achiziționându-le la unul dintre cele mai mici prețuri – 0,66 lei.
Primăria Municipiului Slatina, un reședință de județ de dimensiunea municipiului Vaslui, a cheltuit cel mai mult pentru achiziţia de măşti în perioada martie-noiembrie 2020, cu o sumă totală de aproape 5,8 milioane de lei, în timp ce Primăria Ploieşti a alocat cea mai mică sumă pentru aceste achiziţii, respectiv puţin peste 12.000 de lei, potrivit unui studiu cu privire la cheltuielile Primăriilor reşedinţă de judeţ în pandemie, realizat de InfoCons. Cu suma de 32.915, Primăria municipiului Vaslui se situează pe locul 36 printre cele 41 de municipii luate în calcul.
În topul celor mai mari sume alocate pentru achiziţia de măşti în cele opt luni ale anului trecut se mai află Primăria Municipiului Braşov, cu 1,38 milioane de lei, şi Primăria Municipiului Alba Iulia, cu 838.450 lei.
La polul opus, primăriile care au cheltuit cele mai mici sume pentru achiziţia măştilor sunt Primăria Municipiului Ploieşti- 12.199 lei, Primăria Municipiului Brăila – 14.844 şi Primăria Municipiului Slobozia – 18.062 lei.
În total, primăriile reşedinţă de judeţ au cheltuit 14,65 milioane de lei în opt luni pentru achiziţia a 6,29 milioane de măşti.
„348.918,39 lei este suma medie cheltuită de fiecare primărie pentru achiziţia de măşti; 2,33 lei este preţul mediu de achiziţie pentru o mască”, precizează Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor – InfoCons.
Dacă prețul mediu pentru o mască este de 2,33 lei, Primăria Vaslui s-a orientat mult mai bine reușind să achiziționeze aceste produse la unul dintre cele mai mici costuri: 0,66 lei. Doar Primăria Baia Mare, cu 0,14 lei, Primăria Iași – 0,24 lei și Primăria municipiului Pitești, cu 0,56 lei, au reușit să facă tranzacții mai avantajoase.
Cel mai mare preț, de 101,96 lei, pentru o mască de protecţie (mască de gaze cu filtru), l-a plătit Primăria municipiului Oradea.
Alte primăriile care au achiziţionat măşti la un preţ mediu mult mai mare sunt Primăria Slatina – 7,16 lei, Primăria Arad – 7,02 lei şi Primăria Sfântul Gheorghe – 4,19 lei.
Cel mai mare număr de măşti au fost cumpărate de Primăria Iaşi, respectiv 1,53 milioane de bucăţi, iar cele mai puţine măşti au fost achiziţionate de Primăria Ploieşti – 2.950 bucăţi. Primăria Vaslui a achiziționat în această perioadă 50 de mii de măști, pentru angajații proprii, școli și licee, ca și pentru celelalte instituții pe care le are în subordine sau sub coordonare.
„Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă, trebuie să fim atenţi la achiziţionarea acestor produse. Până la urmă, fiecare dintre noi contribuie cu o sumă la achiziţia acestor produse, aşa că ne putem informa, pentru a avea măcar o idee despre sumele cheltuile şi a afla pe ce au fost cheltuite. Suntem plătitori de taxe la stat, deci plătim până la urmă achiziţia acestor produse, care uneori sunt la un preţ prea mare sau prea mic şi trebuie să ştim pentru ce dăm banii”, a declarat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons, asociația de protecție a consumatorilor care a realizat acest studiu.
InfoCons, Asociaţia Naţională de Protecţia Consumatorilor, este o asociaţie neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, ce apără drepturile consumatorilor.