„Eu zic că ne ducem prea departe la București și ar trebui să stăm aici, în Moldova, unde îl aveți pe domnul Alexe (președintele liberal al Consiliului Județean Iași – n.), care are deja calitate de inculpat, și-l aveți și pe domnul Chirica (primarul municipiului Iași – n.), care e trimis în judecată”, i-a spus deputatul PSD Eduard Popica unui deputat liberal, discutând despre corupție și posibila trimitere în judecată a vicepremierului USR Dan Barna.
În timpul guvernării PSD, PNL și USR au cerut demisia președintelui PSD, Liviu Dragnea, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce fusese condamnat în primă instanță, fără a aștepta ca hotărârea judecătorilor să devină definitivă și irevocabilă. Acum Dan Barna, președintele USR și vicepremier în Guvernul Cîțu, este aproape de urmărirea penală.
„În perioada în care ați fost în opoziție ați creat un precedent bolnav – l-aș putea numi -, pentru politica românească”, i-a transmis deputatul PSD de Vaslui Eduard Popica deputatului liberal de Bacău Mircea Fechet cu care s-a aflat într-un dialog la News Moldova. „Adică un om care este anchetat de către o instituție a statului imediat să-și dea demisia, pentru că, bineînțeles, sintagma „Fără penali în funcții publice”… Nemailuând în considerare faptul că acel om în instanță își poate dovedi nevinovăția”, a continuat Popica.
Parlamentarul vasluian a susținut că același lucru trebuie să-l ceară acum PNL și USR și de la Dan Barna, care este aproape de a fi acuzat, după ce a fost reclamat la DNA de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) pentru „posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”, cu privire la proiecte finanțate din fonduri europene.
Popica a spus că „probabil se va începe urmărirea penală a domnului Barna” arătând că problemele de natură penală ale vicepremierul userist nu sunt doar niște informații în presă, pentru că în acest sens este formulată o sesizare a DLAF către DNA. „Probabil se va începe urmărirea penală și atunci se va constata dacă este vinovat sau nu”, a spus Eduard Popica, arătându-i apoi deputatului PNL de Bacău Mircea Fechet că nu este nevoie să nu este nevoie să meargă până la București pentru a găsi cazuri de corupție în rândul actualei puteri, ci zona Moldovei, și mai ales până la Iași e suficient: „Eu zic că ne ducem prea departe la București și ar trebui să stăm aici, în Moldova, unde îl aveți pe domnul Alexe (președintele liberal al Consiliului Județean Iași – n.) care are deja calitate de inculpat, și-l aveți și pe domnul Chirica (primarul municipiului Iași – n.), care e trimis în judecată”.
Analistul politic Ion Ștefanovici a concluzionat: „Nu avem cum să nu fim îngrijorați când vedem că locul lui Dragnea din 2016 – 2020 a fost luat acum de Dan Barna”, arătând apoi că „Până la urma urmei, niște oameni care în anii trecuți și-au făcut un titlul de glorie din curățenia și imaginea impecabilă sub aspect politic, aflați astăzi în vârful unor decizii, în Executivul României, se confruntă cu asemenea situații. E o dublă măsură. Ar trebui să se conformeze principiilor pe care le-au enunțat în anii trecuți”.
Puteși urmări emisiunea de pe Nes Moldova aici: Retrospectiva săptămânii