În perioada februarie – iunie 2021, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui în colaborare cu Serviciul de Probațiune Vaslui din cadrul Ministerului Justiției, derulează programele de reintegrare socială ”Prevenirea recidivei secundare și terțiare” și ”În siguranță la volan, Stop accidentelor!”.
Acestea au ca scop creșterea gradului de siguranță comunitară în județul Vaslui, creșterea calității procesului de reintegrare socială a persoanelor aflate în executarea unei sancțiuni/pedepse neprivative de libertate și diminuarea riscului de recidivă la persoanele care execută sancțiuni/pedepse neprivative de libertate și care locuiesc în județul Vaslui.
Programul se adresează persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Vaslui, condamnate la pedepse cu închisoarea, față de care s-a dispus suspendarea, sub supraveghere, a executării pedepsei/măsuri educative neprivative de libertate și cărora instanța de judecată le-a impus executarea obligației prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b Cod Penal, de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
La una dintre sesiunile programului, vor fi invitate două persoane private de libertate care vor relata din experiența lor carcerală, în scopul conștientizării de către membrii grupului a pierderilor la care s-ar expune în cazul reiterării de noi infracțiuni.
Acțiunile derulate în cadrul proiectelor au beneficiat de sprijinul Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu Spătarul”, Penitenciarului Vaslui, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui și al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Vaslui.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI