ACȚIUNE DERULATĂ DE SERVICIUL DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂŢII ECONOMICE VASLUI

Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui  au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

În perioada 29 – 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat acțiuni pe raza localităților Vaslui, Bârlad, Huși și a comunelor arondate. Acestea au avut ca scop prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.

Activitățile au vizat și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în conformitate cu Legea nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 65 de agenți economici și au fost legitimate peste 90 de persoane.

A fost constatată săvârșirea a 2 infracțiuni (1 infracțiune de evaziune fiscală prevăzută de Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale și 1 infracțiune prevăzută de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice).

Totodată, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 84. 000 de lei. Dintre acestea, 28 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 11 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19, 10 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002  privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 4 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe iar 8 au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.  

Mai mult, au fost confiscați peste 10.270 de lei, precum și bunuri (obiecte de îmbrăcăminte, țigarete și obiecte de cult) în valoare de 1940 lei, care erau comercializate fără documente legale de proveniență.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.