A început construcția celui mai mare centru comercial al Bârladului

Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, de câteva zile, au început lucrările la cel mai mare centru comercial din localitate: Retail Park Bârlad.

Investiția a demarat imediat după ce, pe data de 14 aprilie a.c., a fost eliberată autorizația de construire.

După cum se știe, în zona de nord a municipiului, pe locul unor foste hale ale SC Rulmenți SA, se vor ridica un retail park și un hipermarket, suprafața totală desfășurată pe care se va construi fiind de circa 9 hectare.

„Probabil este cea mai mare investiție a mediului privat din Bârlad, din ultimele decenii. În ce ne privește, am susținut demeresurile invetitorului întrucât deschiderea retail park-ului și a hipermarket-ului vor crea foarte multe locuri de muncă, care vor fi fiscalizate și, în plus, municipiul va beneficia și de taxele și impozitele aferente. Din câte am discutat cu cei care în această fază au demarat lucrările de amenajare a investiției, se estimează ca până la finele acestui an noul centru comercial să fie deschis publicului. Important este că această investiție va polariza toată zona municipiului Bârlad și va veni în întâmpinarea nevoilor a peste 200.000 de oameni din toată partea de sud a județului, dar și a celor din mai multe comune din județele învecinate Galați sau Bacău, aflate mai aproape de localitatea noastră”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

De menționat că, odată cu eliberarea autorizației de construire investitorii și-au obținut de la Primăria Bârlad și certificatul de urbanism necesar continuării celorlalte lucrări.

Biroul de Presă și Relații Publice al Primăriei Municipiului Bârlad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.