„Doar două judeţe au avut rata de promovare sub 50 de procente, Timiş şi Vaslui”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul simulării Evaluării Naționale a elevilor de clasa a VII-a, examene în care elevii au obținut rezultate surprinzătoare, pe care ministrul de atribuie mobilizării lor. „Cursurile online nu au fost eficiente”, consideră ministrul.
Județul Vaslui a dezamăgit la simularea probelor Evaluării Naționale, pe fondul obținerii unor rezultate pe care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a calificat drept „absolut remarcabile.
„În mai toate judeţele ţării rata de promovare a fost peste 50%. Avem doar două situaţii: Vaslui cu 47,5% şi Timiş cu 48%”, a spus ministru. Însă, așa cum a precizat, pentru situația din județul Timiș există explicații, de oridin medical: „Din motive bine cunoscute. Au fost foarte multe şcoli care nu au putut organiza simularea, fiind instituită carantina”. În cazul județului Vaslui acestea lipsesc.
„Ţin să felicit elevii de clasa a opta, care ne-au adus în această perioadă plină de dezechilibre şi de frustrări o veste foarte bună, surprinzătoare pentru cei mai mulţi, surprinzătoare, la modul plăcut, chiar şi pentru Ministerul Educaţiei. Aceste rezultate – peste 20 de procente în plus faţă de 2016, aproape 15 procente în plus la rata de promovare faţă de 2017 şi 18 procente în plus faţă de 2018, 12 procente în plus faţă de 2019 – sunt rezultate absolut remarcabile, care ne dau speranţa că tânăra generaţie reuşeşte să traverseze această perioadă de criză şi ne vom concentra asupra relevanţei subiectelor pentru examenele naţionale de bacalaureat şi de evaluare naţională, pentru o organizare cât mai bună a acestor examene”, a spus ministrul Cîmpeanu
Ministrul a negat ipoteza conform căreia gradul de dificultate a subiectelor ar fi fost mai redus în acest an: „Nu numai că nu a fost mai redus, dar dacă veţi revedea presa din momentul examenelor, veţi vedea că cel puţin la matematică au fost acuze că subiectele au fost date cu răutate. Au fost pronosticuri că marea majoritate nu vor reuşi să ia mai mult de nota 4. Toate aceste elemente au fost demontate. Nu au fost nicidecum mai uşoare. Mai mult, în acest an structura subiectelor a fost foarte apropiată de structura testelor Pisa, deci este cu atât mai îmbucurător faptul că elevii au reuşit să ia aceste note”.
„Şcoala online nu a fost eficientă, pentru că profesorii nu au fost pregătiţi pentru predarea on-line. Predarea online presupune cu totul alte activităţi faţă de predarea clasică: de la conceperea conţinutului până la evaluare şi examinare. Evaluarea şi examinarea trebuie făcute pe platforme dedicate, securizate, care să îţi ofere garanţia că cel care răspunde este într-adevăr elevul care trebuie să răspundă. Acest lucru lipseşte cu desăvârşire în şcolile din România, acest lucru necesită acordul celui examinat on-line, pentru a prelua controlul asupra propriului echipament IT. Acest lucru nu a făcut parte din contractele de şcolarizare şi va face parte din contractele de şcolarizare care vor fi semnate pentru anul şcolar următor: 2021-2022. Este foarte important. Predarea on-line nu a fost eficientă pentru că au fost diferenţe foarte mari de la o zonă la alta, atât din perspectiva conectivităţii, cât şi din perspectiva echipamentelor”, a declarat ministrul.