Dorea să ajungă în București, utilizând un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 25 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, al doilea șofer într-un autocar cu destinația București, cetățeanul din R. Moldova S.V, în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, pentru a dovedi calitatea de șofer profesionist, deoarece era al doilea șofer pentru cursa Chișinău-București, S V. a prezentat  un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile „B”, „C” și „D”.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au concluzionat că S.V. nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:              

Subcomisar de poliţie MIRICĂ IRINA

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.