Conducea un ansamblu rutier, fără să aibă acest drept

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul. 

În ziua de 20 februarie a.c, în jurul orei 11.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși-I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară şi o remorcă, ambele înmatriculate în județul Iași, condus de cetăţeanul român P.I., în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine premis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce vehiculele în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:              

Subcomisar de poliţie MIRICĂ IRINA

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IAŞI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here