Drumul Expres Tișița – Albița, care și-a căpătat numele de „Autostrada vasluienilor”, proiect asumat și pentru care s-a luptat fostul deputat Daniel Olteanu, a fost prins în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2021. În ceea ce privește infrastructura rutieră, în acest proiect de buget județul Vaslui mai apare de două ori, și anume în ceea ce privește continuarea proiectelor de construcție a variantelor ocolitoare ale municipiilor Vaslui și Bârlad.

Drumul Expres Tișița – Albița, care de-a lungul timpului și-a căpătat numele de „Autostrada vasluienilor”, proiect asumat și pentru care s-a luptat în ultimii ani fostul deputat Daniel Olteanu, a fost „prins” în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2021. Alături de drumurile expres Buzău – Brăila, Focșani – Brăila, Brăila – Tulcea și Constanța – Tulcea, aceste proiecte ajung la valoare de 11 miliarde de lei, iar noul executiv prezintă o garanție a implementării lor prin faptul că „rentabilitatea economică impune cu prioritate realizarea lor”.
La sfârșitul anului trecut, noul Guvern și-a anunțat planurile pentru următorii patru ani, cu detalii privind investițiile care se vor face sau continua în următorii ani în infrastructura rutieră. Județul Vaslui mai apare de două ori pe lista acestor investiții, de altfel foarte ample: 1.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres și 370 de kilometri de variante de ocolire. Pentru vasluieni mai sunt prevăzute continuarea proiectelor de construcție a variantelor ocolitoare ale municipiilor Vaslui și Bârlad, ambele aflate într-un stadiu incipient.
În ceea ce privește autostrăzile, Modova nu este din nou neglijată, Autostrada A8, Târgu Mureș Târgu Neamț – Iași -Ungheni, (aproximativ 311 kilometri), fiind prima pe listă, fiind urmată de Autostrada A7, Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani – Suceava – Siret (421 kilometri) – 8,2 miliarde de lei, fără TVA; Autostrada A13, Braşov – Bacău (160 kilometri) – 8,8 miliarde de lei, fără TVA; Autostrada A13, Sibiu – Braşov, în continuarea secţiunii Braşov – Bacău (125 kilometri) – 7,1 miliarde de lei, fără TVA.
Programul de guvernare prevedea continuarea proiectelor în execuţie şi finalizarea A3, Autostrada Transilvania (circa 155 de kilometri) – 4,2 miliarde de lei, fără TVA; pregătirea implementării tronsonului Târgu Mureş – Braşov; A1, Autostrada Sibiu – Piteşti: accelerarea implementării Autostrăzii Sibiu – Piteşti, pe toate cele 5 secţiuni ale proiectului, fiind asigurată finanţarea nerambursabilă prin emiterea deciziei de finanţare de către Comisia Europeană – total investiţie 13,7 miliarde de lei, fără TVA, din care 2,3 miliarde de lei, fără TVA, pentru secţiunile 1 şi 5; pregătirea proiectului – legătura DN7C Curtea de Argeş – A1 (Secţiunea 5 Sibiu – Piteşti) – Râmnicu Vâlcea; A0, Autostrada de Centură a Municipiului Bucureşti (circa 100 kilometri) – aproximativ 5 miliarde de lei, fără TVA; A10, Autostrada Sebeş – Turda – lotul 2 – 550 de milioane de lei, fără TVA (total loturile 1 şi 2 – 1,9 miliarde de lei, fără TVA); DX12.
