ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2, ÎN ZONELE AGLOMERATE DIN JUDEȚUL VASLUI

Peste 215 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Vaslui, Poliției Locale, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui și al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 15 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 58 de obiective/locații de interes, peste 75 de mijloace de transport persoane ( dintre care 12 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 550 de persoane.

Echipele de control au depistat 111 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 11.700 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 18 persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.500 lei.

În cursul zilei de ieri, 6  februarie a.c., începând cu ora 21:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea unui eveniment privat (aniversare zi de naștere), organizat într-un spațiu privat (interiorul unui local), din sat/comuna Pușcași, județul Vaslui, cu participarea unui număr mare de persoane.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii și jandarmii care au descins la fața locului și au aplicat față de organizatorul evenimentului și față de participanții identificați că nu respectau măsurile individuale de protecție un număr de  21  sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de :

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Vă amintim de TELVERDE – 0800 800 165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

 Scopul forţelor de ordine care desfășoară activități de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

Ne dorim ca toți cetățenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.