Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Deleni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, furt și distrugere.
Din cercetările efectuate, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 21-29 decembrie 2020, în mod repetat, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Vaslui și s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri față de locuința părinților săi, ar fi provocat scandal și ar fi distrus geamuri de la imobilul locuinței acestora.
Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de părinții săi şi față de locuinţa acestora, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.
În data de 4 ianuarie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar astăzi, acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.