Ceasuri și o brățară de lux nedeclarate, confiscate la frontier

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova asupra căruia au descoperit două ceasuri și o brățară, inscripţionate cu numele unor firme consacrate în domeniu, nedeclarate la intrarea în ţară.

În data de 09 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, G.I., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cu destinația București.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale lui G.I., două ceasuri și o brățară, având inscripționate numele unor firme consacrate în confecționarea de ceasuri, respectiv, bijuterii de lux.

Cu privire la bunurile descoperite, acesta  a declarat  că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor în vederea expertizării, pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:              

Subcomisar de poliţie MIRICĂ IRINA

INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ IA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.