Nu se poate ști câți dintre vasluieni au citit materialele electorale pe care le-au primit pe stradă sau în cutiile poștale, dar mulți au ales să le arunce, iar unii nu au „găsit” nici locul potrivit, vreun coș de gunoi. O trecere prin Parcul Tineretului zilele astea oferă asemenea imagini. Fie că e PNL, USR sau PSD, chiar și Partidul Verde, dar nici primarul Vasile Pavăl, preferatul de 62% dintre vasluieni nu a scăpat de această „onoare”.
Hârtie de cea mai bună calitate care se transformă într-o clipită în maculatură, mulți dintre noi fiind destul de politicoși ca să nu refuzăm atunci când ni se întinde un asemenea pliant electoral, dar destul de plictisiți și neîncrezători ca să-l și aruncăm mai apoi, preferabil într-un container stradal, dar, din păcate, după cum se vede, nu numai… Știm prea bine că nici măcar ei, cei care au semnat acele rânduri nu cred în ceea ce au semnat acolo. De ce le-am acorda vreo importanță noi?!
Adunate, însă, toată această …maculatură înseamnă mii și mii de lei, milioane la nivel național, iar în cea mai mare parte producerea sa a fost subvenționată de stat, adică a fost tipărită din banii noștri.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, în această campanie electorală partidele au cheltuit peste 200 de milioane de lei, sume care urmează să fie decontate de la bugetul de stat, pentru acelea care au obținut minim 3% la nivel național.