Victor Ponta, țomanap cu membrii de partid PRO România la Old Bridge Pub Vaslui

Sarabandă de gafe a președintelui PRO Romania, Victor Ponta, la Vaslui, după ce omu’ a uitat efectiv o parte din  membrii organizației în parcarea de la magazinul Penny, iar pe alții, prezenți la un bar din municipiul Vaslui, nu a știu nici cum îi cheamă, nici „de unde să-i ia”. Cireașa de pe tort: a încurcat numele localităților și s-a prăbușit efectiv de râs!

În spatele unei Mobre de prin 1960 și a unei audiențe formate din membrii de partid PRO Romania doritori de funcții înghesuiți ca sardelele, Victor Ponta, a făcut, la Vaslui, gafe peste gafe, încurcând localitățile și numele candidaților proprii la alegerile locale. Acesta a ales ca locație centrală a vizitei sale, pentru întâlnirea cu membrii vasluieni, barul Old Bridge Pub din Vaslui, aflat în apropierea sensului giratoriu de lângă magazinul Penny Market. Deși a anunțat că vizita va alea loc în jurul orelor 9.30, în centrul orașului, Victor Ponta a considerat că ar fi mai bine să ajungă direct la locația aleasă, barul respectiv, și să nu anunțe mare parte din membrii simpli ai organizației. Aceștia, împreună cu ziariștii au trebuit să umble năuci și să întrebe jandarmii staționați lângă Prefectura Vaslui (aduși special pentru vizită și însoțiți de un comandant), unde se află Ponta în acel moment. Comandantul jandarmilor nu știa nici el care-i treaba, așa că s-a luat încet după presă și membrii organizație. Brambureala din fața magazinului Penny Market spune multe despre  organizarea catastrofală din sânul partidului. În plus, la sesiunea filmulețelor de susținere a candidaților la primăriile din județ, întinsă pe mai multe zeci de minute, Victor Ponta a încurcat numele unor localități, cum ar fi Pochidia, spunând: „Polidia…Poțidia, cum?!! Mai spuneți odata?! Da, susțin candidatul de la Polidia, este un om pe care îl cunosc și respect și căruia îi urez… cum, deci?!! Pochidia?! Să mor de râs, nu am înțeles, mai spuneți o dată!”, a spus aplecându-se efectiv de râs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.