Ministrul Sănătății a fost criticat dur de către Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) și acuzat că ar vrea să se spele pe mâini de răspunderea începerii noului an școlar prin draftul Ordinului pentru aprobarea normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19. Federația a transmis o adresă direct ministrului Nelu Tătaru în care îi cere să revizuască actul normativ, pentru că acesta nu s-ar putea aplica, din moment ce părinților le lipsesc anumite competențe medicale pentru a semna declarația pe propria răspundere la începerea anului școlar. FNAP-IP mai cere asumarea răspunderii și o mai bună comunicare cu administrațiile locale. De asemenea, solicită o implicare activă a Direcțiilor de Sănătate Publică.
”Stimate domnule Ministru,
Având ȋn vedere draftul Ordinului pentru aprobarea normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19 și ținând cont de nemulțumirea și confuzia părinților cu privire la ȋnceputul anului școlar, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) solicit următoarele informații:
-situația referitoare la numărul de copii și tineri (grupa de vârstă 2 – 19 ani) infectați cu SARS-CoV2 și care au făcut COVID-19 de la ȋnceputul stării de urgență și până acum:
– numărul total de cazuri pozitive;
– numărul copiilor și tinerilor asimptomatici;
– numărul total de copii și tineri cu boala manifestă;
– numărul de copii și tineri cu boli asociate;
– numărul de copii și tineri cu cazuri grave (ATI)/decedați;
– informații pe grupe de vârstă (2-6 ani – grădiniță; 6-10 ani școală primară; 10 –15 ani școală gimnazială; 15 –19 ani liceu) bolnavi/ cu boli asociate/ cazuri grave (ATI)/ decedați; o informații pentru fiecare județ ȋn ceea ce privește situația copiilor și tinerilor infectați cu SARS-CoV2 care au făcut COVID-19.
-procentul de copii și tineri din grupa de vârstă 2 –19 ani, raportat la numărul total de persoane bolnave de COVID-
19, astfel: procentul de copii și tineri (2–19 ani) asimptomatici, din numărul total de copii cu COVID 19/cu rezultat pozitiv la testul RT-PCR; procentul de copii (2 – 19 ani) cu forme ușoare și medii de boala COVID-19, din totalul de copii cu COVID-19/cu rezultat pozitiv la testul RT-PCR; procentul de copii (2–19 ani) cu forme grave (internate ȋn ATI) raportat la: numărul total de copii cu COVID-19/cu rezultat pozitiv la testul RT-PCR și la numărul total de persoane cu COVID-19 internate în ATI; procentul de copii (2–19 ani) decedați din numărul total de personae decedate din cauza COVID-19.
-intervalul de timp în care un copil/un tânăr din grupa de vârstă 2 -19 ani a fost internat ȋn spital, după cum
urmează:
– numărul minim de zile de spitalizare;
– numărul maxim de zile de spitalizare;
– numarul mediu de zile de spitalizare.
-studii realizate la nivel național, european sau prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, referitoare la infectarea cu SARS-CoV2 a copiilor: cât de repede se infectează, cât de repede transmit virusul, dacă ȋl transmit etc., studii care pot ajuta părinții să ȋnțeleagă mai bine posibilitatea ȋmbolnăvirii copiilor și a transmiterii virusului către alți copii sau adulți.
Considerăm că astfel de situații/studii pot ajuta familiile pentru a lua o decizie ȋn privința participării fizice a copiilor la școală sau pentru a ȋnțelege de ce s-a luat hotărârea că școala poate ȋncepe prin aplicarea scenariului verde. Motivul pentru care Ministerul Sănătății refuză ca familia elevilor că poată opta ȋntre ȋnvățămantul on-line și cel clasic, așa cum reiese din draftul ordinului.
De asemenea, vă atragem atenția că declarația pe proprie răspundere care implică atragere răspunderii penale nu este conformă cu competențele medicale ale părinților. Ȋnțelegem necesitatea unui triaj observațional făcut la nivelul familiei, dar decizia finală ar trebui să aparțină asistenților medicali școlari care ar trebui să existe la nivelul fiecărei unități de ȋnvățământ.
FNAP-IP dorește ca Ministerul Sănătății să colaboreze faptic, nu doar scriptic, cu reprezentanții UAT-urilor și unităților de ȋnvățământ, prin Consiliile de Administrație, astfel ȋncât să fieȋndeplinite ȋn totalitate cerințele draftului emis, mai exact prin implicarea directă a unor reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP). Din păcate, constatăm că reprezentanții DSP-urilor ȋși exercită doar funcția de control, ignorând-o pe cea de ȋndrumare.
Considerăm că rolul Ministerului Sănătății nu trebuie să se limiteze doar la elaborarea unui document/draft fără asumarea de responsabilități, impunând doar direcții pentru părinți și conducerile unităților școlare fără a acționa ȋnplan local, prin experții Direcțiilor de Sănătate Publică.”