„Europe Direct”, indirect literatură, direct pe euro publici

Vine un moment în viața fiecărui funcționar când trebuie să se trezească din puiul de somn pe care îl trage și să facă și dumnealui un ceva acolo. De obicei, la angajații publici din centrele de informare județene sau locale, adică acolo unde majoritatea de gen e feminină (din întamplare, evident) și miroase numai a parfum scump și se aude în surdină un radio fm cu melodii vesele, acest lucru se întâmplă cam o dată pe an.

În aceste condiții, vă închipuiți cât de ciudat sună să auzi că „Europe Direct”, din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui, va organiza a doua ediție a concursului „Europa Literară”,  asta după ce prima ediție a avut loc cu câteva luni în urmă.

Două ediții consecutive… Păi asta n-a visat nici măcar Cristi Lapa, purtătorul de cuvânt de la CJ/colegul nostru, iar plimbărețul ăsta nu ratează nicio ediție, fie că e cultură, sport, ce-o fi și etc.

 Dacă vă gândiți că acest concurs e unul literar și deja v-ați apucat să scrieți ceva frumos despre Europa …Stop! Vă înșelați. Tot ce trebuie să faceți este să vă pozați artistic (neapărat) cu o carte a unui autor din Uniunea Europeană. Sunt și formalități de înscriere în concurs, normal, treabă seriosă: un formular de înscriere și acordul parental, dacă odrasla dumneavoastră vrea să-și facă selfie cu o carte. Premiile sunt destul de stupizele: broșuri despre UE, diplome, adeverințe (?!) și materiale promoționale personalizate cu logo-ul UE (poate aveți noroc și primiți un tricou, o cană).

De menționat că acest gen de manifestări nu se fac cu bani aduși de acasă, sunt bani publici. Îi puteți identifica în formulări de genul: „La finalul acestui concurs, organizatorii vor realiza o carte digitală cu titlul „Europa Literară”, ce va purta amprenta participanților, fiind o colecție a trăirilor și emoțiilor create de autori în mintea și sufletul cititorilor, ce va fi distribuită online”. De obicei aceste frumoase colecții de trăiri sunt realizate de niște ONG-uri/firme prietenoase. Sau nu, chiar de către organizatori, ceea ce ar fi frumos și ne-ar bucura, dacă totul ar fi o activitate curățică, de promovare a UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.