Mihai Botez, deputat USR: „Merită primarul din localitatea dumneavoastră o pensie specială?”

„Eu cred că primarii nu trebuie să primească vreun leu peste ce au contribuit. Toți cei care au fost aleși au știut în ce se bagă, iar beneficiile funcției publice sunt destul de mari”, spune deputatul USR Mihai Botez într-un mesaj în care explică motivele pentru care actuala coaliție PSD-PNL nu vrea să renunțe la pensiile speciale: „un primar va aduce 10 voturi. Pesediștii și peneliștii știu că fericirea acestor primari justifică introducerea unei măsuri nesusținute de aproape nimeni”.

„Subiectul pensiilor speciale pentru primari (și pentru președinții de Consilii Județene) a ajuns din nou pe agenda publică, în contextul preluării portofoliului muncii de către omul minune al PSD, domnul Budăi. Pe surse s-ar zice că acesta dă vina pe Cristian Ghinea ca motiv pentru care nu pot fi plătite pensiile speciale pentru câteva mii de foști primari. În PNRR este o clauză care setează o limită a cât poate cheltui statul pe pensii. Ori, acordarea acestor pensii ar cauza o imposibilitate de creștere a pensiilor bazate pe contributivitate. Decizia, momentan, este ca plata acestora să fie AMÂNATĂ, nu eliminată, așa cum ar fi justificat. Coaliția a respins un proiect USR care ar fi eliminat aceste pensii”, scrie deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui, pe pagina sa de socializare.

Parlamentarul explică motivele pentru care cele două partide de la guvernare, PSD și PNL, nu doresc să renunțe la pensiile speciale pentru primari: „Cele trei partide din USL 2.0 au împreună aproape 3000 de primari, și probabil încă vreo câteva mii de foști primari. Calculul lor este simplu. La fiecare vot pierdut pentru acordarea acestor pensii speciale, un primar va aduce 10 voturi. Cum oare? În special în mediul rural, primarul este o personalitate cunoscută (și apreciată) în comunitate. Pesediștii și peneliștii știu că fericirea acestor primari justifică introducerea unei măsuri nesusținute de aproape nimeni.

Cred că trebuie să menționăm din start că salariul unui primar este, de obicei, unul ridicat, atunci când îl raportăm la media salariului din orice localitate. Legea salarizării unice a dat posibilitatea primăriilor să seteze singure nivelul salariului, o ocazie de care mulți primari au profitat. Acum, multe primării aproape ca nu au bani pentru nimic altceva decât pentru salarii.

Din acest salariu (despre care am zis deja că este unul peste medie), se plătește contribuția, pilonul 2. Primarul are de asemenea libertatea de a încheia o poliță pentru pilonul 3.

Pensia specială ar fi o sumă de bani care nu s-ar baza pe nici o contribuție financiară făcută în timpul vieții profesionale a unei persoane care a ocupat, la un moment dat, funcția de primar”.

„Voi ce credeți despre aceste pensii? Ar trebui ca vreun primar să primească aceste beneficii care nu se bazează pe niciun fel de contribuție financiară? Până când vor reuși cei de la PSD-PNL să mai păcălească societatea cu tot felul de amânări, prorogări și altele? Vom vedea”, își încheie mesajul deputatul Mihai Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.