Vasluiul va avea buget de austeritate. Primarul Braniște cere parlamentarilor să se implice: „Avem nevoie ca Vasluiul să se dezvolte în continuare!”

„Municipiul Vaslui riscă să rămână fără investiţii, după ce alocările de la bugetul de stat sunt mult mai mici decât cele sperate”, este semnalul de alarmă tras de primarul Lucian Braniște. Conform lui, reducerea numărului de locuitori la cel rezultat din recensământul populaţiei, fără a lua în calcul moldovenii cu buletin de Vaslui, reducerea alocării pe cap de locuitor a sumelor defalcate din TVA, și, nu în ultimul rând, favorizarea Bucureștiului, care „absorbă” 14% din bugetul destinat UAT-urilor, ar fi motivele pentru care Vasluiul va primi mai puţini bani de la bugetul de stat. „Dacă cifrele rămân așa, vom fi pe minus cu 140 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că nu vom avea destui bani pentru funcţionare și investiţii!”, anunţă primarul Braniște, care a cerut tuturor parlamentarilor vasluieni, indiferent de culoarea politică, să intervină și să sprijine pe locuitorii din municipiul reședinţă de judeţ. „Îi invit să fie alături de această comunitate”, este apelul primarului.

Într-o conferinţă de presă convocată pe tema viitorului buget local al municipiului Vaslui, primarul Lucian Braniște condamnă atât felul în care a fost anunțat noul buget al României: „A fost pus în dezbatere publică marţi noaptea și după doar două zile, joi noaptea, a fost aprobat de către Guvern!”, dar însăși prevederile acestui buget: „Suntem stupefiaţi de felul în care a fost construit Bugetul de Stat pe anul 2026”.

Concret, primarul Braniţte reclamă faptul că, după ce a primit promisiuni, inclusiv din partea premierului Ilie Bolojan, că va primi alocările financiare necesare continuării dezvoltării municipiului Vaslui conform numărului de locuitori rezultat din datele Evidenţei Populaţiei, a avut surpriza ca, prin buget, să fie alocată suma de doar 72,5 milioane lei pentru investiţii. La fel s-a întâmplat și anul trecut, când alocarea iniţială a fost de 78 milioane lei, și doar intervenţia parlamentarilor PSD Vaslui a făcut ca alocarea să fe majorată cu 63 de milioane de lei.

Și atunci, ca și în acest an, motivul scăderii finanţării de la bugetul de stat a fost faptul că alocarea cotelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului local a fost calculată ţinând cont de numărul de locuitori al Vasluiului rezultat din recensământ, și nu cel din Evidenţele Populaţiei. Practic, calculul a ţinut cont de doar 63 de mii de locuitori, câţi locuiesc efectiv în Vaslui, faţă de 138 de mii, câţi apar în evidenţe, incluzându-i aici pe moldovenii cu buletin de Vaslui. „Asta în ciuda asigurărilor date de prim ministrul Bolojan, nu cu mult timp în urmă. În plus, alocarea a scăzut faţă de anul trecut, de la 900 lei/cap de locuitor, la doar 850 de lei. Nu mai spun de faptul că a fost favorizat Bucureștiul, care va primi 14% din banii de la buget destinat UAT-urilor”, a declarat primarul Lucian Braniște.

Conform acestuia, bugetul municipiului Vaslui pe anul 2026 va fi format din 72,5 milioane de lei, cota defalcată din TVA primită de la bugetul de stat, 60 – 61 de milioane lei, bani proveniţi din încasări din taxe și impozite locale, și finanţări nerambursabile, un total estimat de venituri de 297,357 milioane lei. În același timp, totalul cheltuielilor s-ar ridica la circa 429,4 milioane lei, deci un minus de peste 130 de milioane de lei. Cel mai mult afectat va fi sectorul investiţiilor, căruia ar urma să-i fie destinat un buget cu 143 de milioane de lei mai mic faţă de minimul necesar asigurării confinanţărilor proiectelor cu finanţare nerambursabilă începute și continuării celor proprii. „În ultimii ani, municipiul Vaslui a reușit să atragă finanțări pentru proiecte de dezvoltare în valoare de aproximativ 750 de milioane de lei, prin programe europene și guvernamentale.

Vorbim despre investiții importante pentru orașul nostru. Marea majoritate a acestor proiecte au contracte de finanțare semnate, multe sunt deja în implementare, iar altele se află în evaluare sau în așteptarea semnării contractelor de finanțare.

În actuala formulă a bugetului, municipiul Vaslui va trebui să asigure aproximativ 143 de milioane de lei din bugetul destinat investițiilor iar prin bugetul propus de către Guvern nu se întrevede alocarea vreo unei sume ba mai mult, au fost tăiate.

Cu alte cuvinte, orașul rămâne fără exact resursa de care are nevoie pentru a putea susține proiectele aflate deja în derulare. Vasluiul riscă să rămână ”fără aer” pentru investiții”, a declarat primarul Braniște, care a și enumerat o parte dintre investiţiile în derulare care trebuie neapărat finanţate, multe dintre ele, realizate cu fonduri europene, având nevoie neapărat de asigurarea cofinanţării din partea bugetului local, pentru finalizarea lor la timp: complexul pentru învățământul timpuriu, creșă și grădiniță la Moara Grecilor, reabilitarea și modernizarea școlilor din oraș, construirea internatului Liceului cu Program Sportiv, a celor 5 blocuri de locuințe pentru tineri, înnoirea parcului auto cu autobuze electrice și extinderea infrastructurii pentru transportul public, asigurarea utilitiăţilor la viitorul bazin olimpic și la baza sportivă de pe strada Hușului, parcul fotovoltaic, modernizarea Parcului Copou și realizarea noii Grădini publice de la fosta Unitate Militară.

„La acestea se adaugă proiecte importante pentru oraș precum modernizarea mai multor străzi prin programul Anghel Saligny (cartierul Moara Grecilor și cartierul Gura Bustei), investiții în infrastructura urbană și lucrări pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ prin eficientizarea energetică a școlilor.

Pentru ca aceste proiecte să poată fi realizate, administrația locală trebuie să asigure cofinanțarea, lucrările conexe și cheltuielile neeligibile. Valoarea acestor obligații pentru municipiul Vaslui ajunge la aproximativ 250 de milioane de lei începând cu anul acesta cât și în următorii 2-3 ani”, a declarat primarul Braniște, care a anunţat că „Planul nostru era unul responsabil: contractarea unui credit, eșalonarea unor investiții pe mai mulți ani și prioritizarea lucrărilor importante pentru oraș. Doar că între timp lucrurile s-au schimbat radical. În actuala formulă a bugetului, municipiul Vaslui va trebui să asigure aproximativ 143 de milioane de lei din bugetul destinat investițiilor iar prin bugetul propus de către Guvern nu se întrevede alocarea vreo unei sume ba mai mult, au fost tăiate”.

Lucian Braniște a mai anunţat și faptul că va fi afectat inclusiv sectorul de funcţionare al Primăriei, respectiv programul de întreţinere și reparaţii al străzilor, parcurilor și locurilor de joacă, ori a iluminatului public.

„De aceea, în ultima vreme, am făcut adrese oficiale la prim ministrul și vicepremierul României, către Ministerul Finanţelor, Camera Deputaţilor și către Asociaţia Municipiilor din România, transmiţând strigătul nostru de îngrijorare și cerând sprijinul în suplimentarea alocărilor de la bugetul de stat pentru municipiul Vaslui. De la premierul Bolojan nu am mai primit nici un răspuns, dar asta nu înseamnă că voi tace! Mă voi lupta pentru drepturile vasluienilor!”, a declarat primarul Lucian Braniște, care, cu această ocazie a făcut apel la parlamentarii vasluieni, indiferent de partidul din care fac parte, să intervină și să sprijine vasluienii. „Îi invit să fie alături de această comunitate și să sprijine amendamentele depuse la Legea bugetului de stat”.

Bugetul României pe anul 2026 ar urma să fie votat joi de către Parlament, și, apoi, în maxim 20 – 25 de zile, undeva în jurul de 20 aprilie, proiectul de buget al municipiului să fie pe masa Consiliului Local Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.