Fostul angajat RAR Sorinel Răducanu, condamnat în dosarul Mafia RAR

Tribunalul Vaslui a pronunțat sentința în cazul fostului angajat RAR Bârlad Sorinel Răducanu, acuzat de complicitate la luare de mită într-un dosar instrumentat de procurorii DNA privind eliberarea, în cursul mai multor ani, a sute de certificate ITP pentru vehicule care nu au fost testate niciodată. Pentru că și-a recunoscut vinovăția, încheind în acest sens un acord cu procurorii, Răducanu a fost condamnat la 2 ani și 3 luni, cu suspendare, și efectuarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității.

În primăvara lui 2021, procurorii Direcției Naționale Antocorupție (DNA) destructurau o adevărată rețea din care făceau parte angajați ai Registrului Auto Român și proprietari de stații de inspecție tehnică periodică (ITP), care eliberau certificate ITP pentru vehicule care nu doar că nu erau verificate, dar nici măcar văzute de către inspectori. Unele dintre vehiculele care primeau „viză de conformitate” nici măcar nu erau în țară, altele puteau avea diverse defecțiuni care să transforme vehiculul respectiv într-un adevărat pericol pe șosele. Eliberarea certificatelor ITP se făcea contracost, taxa percepută fiind de 250 de lei pentru vehiculele aflate în țară și 150 de euro pentru mașinile care nu erau în țară.

Pentru destructurarea rețelei, DNA Iași a efectuat percheziții în 28 de locatii stații ITP și sedii ale Registrului Auto Române (RAR) din Vaslui, Galați și Bacău, fiind reținute 7 persoane: Ionuț Verman și Sorin Apetri, inspectori autorizați în cadrul unor stații ITP din Bârlad și Bacău, și Marian Ursache, inspector în cadrul Departamentului de Inspecție Tehnică Periodică din cadrul RAR Vaslui, dar și intermediari și proprietari de stații ITP.

Între persoanele implicate în rețeaua RAR se afla și Sorinel Răducanu, al cărui rol era acela de a racola clienți, contra unei sume modice. Acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la luare de mită, Răducanu a petrecut câteva zile în arest preventiv, apoi a fost plasat în arest la domiciliu. Ulterior, Răducanu a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, motiv pentru care el a fost judecat separat de ceilalți complici. Dosarul lui a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Vaslui la aproape doi ani și jumătate de la acțiunea procurorilor DNA. Sorinel Răducanu și-a aflat repede pedeapsa: doi ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, și efectuarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tutova sau a Primăriei Bârlad. În cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârșirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, Răducanu riscă ridicarea suspendării executării pedepsei.

La rândul său, inspectorul tehnic atestat RAR Andrei Nastasă a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei, după ce, și el, a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăţiei. Nastasă era acuzat de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fals intelectual în formă continuată, (14 acte materiale), și fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

Sentinţele Tribunalului Vaslui nu sunt definitive, ele putând fi contestate la instanţa superioară, Curtea de Apel Iași. Cei doi vor deveni martori în procesul deschis împotriva celorlalţi membri ai grupării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.