101 profesori vasluieni au promovat examenul de definitivat

Ministerul Educației a anunțat rezultatele la examenul de definitivat, sesiunea 2024. Trei sferturi dintre profesorii vasluieni care au susținut proba scrisă au promovat acest examen, unul dintre ei, profesor de sport la Școala „Elena Cuza” din Vaslui, cu media 10.

La examenul de definitivat din acest an au participat și 134 de cadre didactice din județul Vaslui, din totalul celor 7.839 de candidați din întreaga țară care au susținut acest examen de mare împortanță pentru viitoarea lor carieră didactică. Dintre candidații vasluieni, 101 au promovat acest examen, restul de 33 de candidați nereușind să obțină nota minimă 8 la proba scrisă. 13 dintre candidați au reușit să promoveze Examenul Național de Definitivare în Învățământ cu medii la examen între 9,5 și 9,99, iar unul dintre ei, un profesor de educație fizică de la Școala „Elena Cuza” din Vaslui, se numără între cei doar 66 de profesori din întreagațară care au reușit să obțină media 10. La polul opus se află un profesor de muzică de la liceul din Codăești, care nu a reușit să ia la proba scrisă decât nota 2,25, în ciuda faptului că promovase inspecțiile la clasă cu note de 10. 

Procentul de promovabilitate a profesorilor vasluieni la acest examen a fost de 75,4%, un procent bun, în condițiile în care rata de promovare la nivel național a fost de 76,45%. Cele mai bune rezultate s-au obținut în județul Bihor, 85,32% promovabilitate, iar cele mai slabe în Călărași, doar 59% promovabilitate.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar și li se poate asigura continuitatea pe postul didactic sau catedra ocupată, prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ pot fi angajate în învăţământul preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.