Un singur proiect din județul Vaslui admis spre finanțare: Centrul Școlar „Constantin Pufan” va deveni „școală verde”

Doar unul dintre cele 5 proiecte depuse de autorități publice locale vasluiene care încercau să obțină fonduri nerambursabile pentru reabilitarea în vederea creșterii eficienței energetice a unor unități de învățământ din subordine a întrunit punctajul necesar și va semna contractele de finanțare cu Ministerul Educației. Restul proiectelor, deși au primit „punctaj de trecere”, au fost trecute pe lista de rezervă. Printre proiectele lăsate în rezervă este și cel depus de Primăria municipiului Vaslui, care spera ca astfel să obțină fondurile nerambursabile necesare pentru reabilitarea și implicit reducerea facturilor la utilități pentru Liceul „Emil Racoviță” și a școlilor nr. 6 „Mihai Eminescu” și nr. 5 „Ștefan cel Mare”. 

Ministerul Educației anunța, la jumătatea lunii ianuarie, lista proiectelor admise în cadrul apelului „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi” din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Între cele 227 de proiecte depuse și admise spre finanțare au fost și cele 5 proiecte depuse autorități publice din județul Vaslui, pentru reabilitarea și obinerea certificatului de „școală verde” a șapte unități de învățământ, între care patru din municipiul Vaslui, proiecte care au ca scop crearea unui mediu educațional sănătos, durabil și prietenos cu mediul. În fapt, toate proiectele vasluiene depuse în cadrul sesiunii din vara trecută erau admise atunci spre finanțare.

Recent, Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a publicat lista finală a proiectelor admise la finanțare (după soluționarea contestațiilor) în cadrul apelului competitiv de proiecte „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”. Alocarea financiară destinată acestui apel este de 225.000.960 de euro, fără TVA.

În total, 54 de proiecte din întreaga țară au fost admise pentru finanțare, iar 155 de proiecte, deși au întrunit punctajul minim necesar, au fost trecute pe lista de rezervă, posibil urmând a primi finanțare într-o altă sesiune. Doar 18 proiecte au fost respinse, niciunul al vreunei școli din județul Vaslui.

Între proiectele care vor primi finanțare se numără și cel depus de Consiliul Județean Vaslui, „Creșterea eficienței energetice a  C.S.E.I. „Constantin Pufan” Vaslui, Corp C1 – ,,Școală Verde”, care, cu 96 de puncte primite, s-a clasat pe locul 8 între cele 227 de proiecte depuse.

Restul proiectelor se află pe lista de rezervă, celui depus de către Primăria Negrești, „Creșterea performanței energetice la Școala Negrești, județul Vaslui, modernizare clădire existentă cu destinație unitate de învățământ”, lipsindu-i doar jumătate de punct pentru a primi finanțare încă din această etapă a programului, fiind al doilea sub linie.

Alte trei proiecte, depuse de primăriile Solești și Ștefan cel Mare, prin care sperau să obțină fonduri nerambursabile pentru reabilitarea școlilor din localitate, dar și cel depus de municipalitatea vasluiană care spera să obțină astfel finanțare pentru reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a Liceului „Emil Racoviță”, și a școlilor nr. 6 „Mihai Eminescu” și nr. 5 „Ștefan cel Mare” se află și ele pe lista de rezervă anunțată de către Ministerul Educației din fondurile disponibile prin PNRR. Așa cum au anunțat reprezentanții ministerului, se vor căuta soluții pentru finanțarea și a acestor proiecte de pe lista de rezervă: „Având în vedere importanța sectorială a acestei investiții, atât prin construcția de unități de învățământ în zonele cu creștere demografică, dar și prin renovarea și modernizarea celor existente, Ministerul Educației va folosi mecanismul supracontractării pentru a finanța cât mai multe proiecte eligibile”, se arată, într-un comunicat.

Conceptul de „Școală Verde” implică crearea unui mediu sănătos și eficient din punct de vedere energetic, folosind tehnologii durabile, cum ar fi panouri solare și sisteme de gestionare energetică. Proiectele vizează îmbunătățirea izolației termice, utilizarea surselor regenerabile de energie și implementarea de sisteme de management energetic, precum și facilități pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Potrivit metodologiei publicate, după implementarea proiectelor, costurile de exploatare pentru energie și apă în școlile verzi vor putea fi reduse cu 20% până la 40%, iar beneficiile includ o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de apă.

Un proiect care conține reabilitarea pentru mai multe școli poate primi cel mult 5 milioane de euro, iar pentru construcția școlilor verzi, cel mult 8 milioane de euro pe proiect. În cazul proiectului municipalității vasluiene, finanțarea pentru reabilitarea celor trei unități de învățământ, dacă ar fi fost accesată, depășea 24 de milioane de lei, efortul bugetului local fiind de doar circa 1 milion lei, cheltuieli neeligibile.

După semnarea, de către reprezentanții ministerului și cei primăriilor sau consiliilor județene, a contractelor de finanțare, aceștia din urmă au drept termen final data de 31 decembrie 2025 pentru finalizarea investițiilor și obținerea certificatelor energetice care să ateste statutul de „Școală Verde”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.