Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), cu scopul de a promova cultura, arta și efortul academic. Primăria municipiului Vaslui și Consiliul Județean Vaslui vor organiza o serie de activități, care vor culmina cu un concert simfonic extraordinar susținut de Orchestra Simfonică ArtIsAcademica din Iași.
Pentru a celebra așa cum se cuvine ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, dată care a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale, autoritățile vasluiene, Primăria și Consiliul Județean, vor organiza pe 15 ianuarie 2024 o serie de activități culturale Programul Zilei Culturii Naționale va cuprinde, dimineață, un moment artistic la bustul lui Mihai Eminescu din fața școlii omonime și depunerea unui medalion la bustul lui Mihai Eminescu din Parcul Independenței, urmată de o evocare a acestei mari personalități românești. Apoi, de la ora 17.00, la Centrul pentru Resurse și Afaceri Vaslui va avea loc un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică ArtIsAcademica din Iași, dirijor maestrul Bogdan Chiroșcă. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
Pe de altă parte, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Vaslui, îi invită pe vasluieni să participe la Manifestarea cultural-artistică „ZIUA CULTURII NAȚIONALE”, care va avea loc, începând cu ora 13:00, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Activitatea va cuprinde vernisajul expoziției de grafică „PE URMELE LUI EMINESCU”, cu lucrări din patrimoniul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, sub semnătura artistului Spiru Vergulescu (1934-2007) și un RECITAL DE CLARINET ȘI TROMPETĂ, care va fi susținut de elevii claselor cu program integrat de Muzică Instrumentală și Arte Vizuale ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Vaslui.
Trebuie spus că în Vaslui una dintre cele mai bune școli poartă numele marelui poet, Școala Gimnazială Nr. 6, iar pe Aleea Scriitorilor din Parcul Copou stă la loc de cinste bustul acestuia.
Pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, a venit pe lume cel de-al șaptelea copil, din cei 11, ai căminarului Gheorghe și Ralucăi Eminovici, Mihai Eminescu (născut Mihai Eminovici).
Își petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Aceste momente le evocă și în poeziile „Fiind băiet…” sau „O, rămâi”.
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea elevi din cei 82 de colegi. După terminarea claselor primare face două clase de gimnaziu și părăseşte şcoala în 1863. Revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Se angajează ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani, la tribunal şi primărie, și mai pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
Anul 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. Astfel că, în luna ianuarie a anului 1866, când moare profesorul de limba română Aron Pumnul, elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti”, în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată Mihai Eminovici.
La 25 februarie debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan este cel care îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă cinci poezii.
Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. În acești ani a vrut să aibă contact direct cu poporul, limba, obiceiurile şi realitatea românească.
A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi duce la capăt proiectul și ajunge sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale. Continuă să publice în „Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman , „Geniu pustiu”, rămase în manuscris și face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena unde urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici, o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle și începe colaborarea la „Convorbiri Literare”. Tot în această perioadă debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. Director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui și redactor la ziarul „Curierul de Iaşi” sunt activitățile poetului la Iași. Continuă să publice în „Convorbiri Literare” și devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură și necazuri în familie, i-au murit mai mulți frați și își pierde și mama. S-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor întocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.
Numele marelui poet este strâns legat și de județul Vaslui, după ce, la 1 iulie 1875, ministrul Titu Maiorescu îl numeşte pe Mihai Eminescu, rămas fără slujbă, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. Înţelegându-şi datoria, începe imediat să viziteze şcolile, se plânge de starea proastă a acestora, întocmeşte rapoarte. Drumurile îi dezvăluie, printre altele, mizeria rurală şi înapoierea sătenilor. Este de-a dreptul înspăimântat de greutăţile „pe care le poartă poporul nostru rural”. În inspecţiile pe care le face este preocupat de înfiinţarea de şcoli şi de încadrarea acestora, de frecvenţă, de îmbunătăţirea învăţării în şcoală prin însuşirea unor cunoştinţe practic-aplicative, de motivaţia elevilor. Notează neajunsurile din şcoli, necazurile şi mizeria populaţiei rurale, de unde şi necesitatea unor măsuri grabnice. Face propuneri privind localurile de şcoală necorespunzătoare, asigurarea cu lemne de foc, burse pentru elevii săraci, dar merituoşi, plata la timp a salariilor şi majorarea acestora. Este preocupat şi de calitatea manualelor şcolare, urmăreşte introducerea cărţilor lui Ion Creangă, a întocmit el însuşi o carte de lectură, al cărei manuscris s-a pierdut, prin plecarea după numai 340 de zile din această funcţie. În acest timp relativ scurt, de nici un an, revizorul Eminescu a întocmit şi a trimis ministerului, administraţiilor locale, primarilor, peste 400 de documente: rapoarte, adrese, ordine către învăţători. La Școala Gimnazială din Soleşti, încă se mai păstrează pagini din registru cu note de constatare şi recomandări făcute de revizorul şcolar Mihai Eminescu.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde, până în 1883, este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică și aici i se ruinează sănătatea. În 1833 scrie și marile lui poeme, „Scrisorile” și „Luceafărul”.
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 în casa de sănătate a doctorului Şuţu. Este înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu. La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…”.
