Se pregătesc voucherele pentru personalul din învățământ

Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 58 din 12 iunie 2023, inspectoratele școlare au termen până la data de 15 iulie 2023 pentru a elabora listele finale ale profesorilor care vor beneficia de prime în valoare de 1.500 de lei. Aceste prime vor fi acordate anual, începând cu luna octombrie 2023 și până în 2027, în conformitate cu cadrul legal stabilit. Primele vouchere se vor acorda în luna octombrie, și doar cadrelor didactice care au predat în anul școlar 2022-2023, fiind valabile pentru anul școlar 2023 – 2024.

În urma grevei care a paralizat învățământul preuniversitar românesc la sfârșitul anului școlar 2022-2023, cadrele didactice și personalul auxiliar au obținut, în afara unor importante majorări salariale, și prime de carieră didactică, respectiv prime de carieră profesională, pentru personalul nedidactic. Aceste drepturi au fost stabilite prin Ordonanța de Urgență nr. 58 din 12 iunie, care stipulează și metodologia și calendarul acordării acestor drepuri.

Conform actului normativ, în primă fază inspectoratele școlare au termen până la data de 15 iulie pentru a elabora listele finale ale profesorilor care vor beneficia de prime în valoare de 1.500 de lei. Apoi, inspectoratele școlare și universitățile vor asigura transmiterea informațiilor centralizate, respectiv a listlor beneficiarilor, către Ministerul Educației până la data de 31.07.2023.

Reprezentanții Ministerului Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene până la data de 15.08.2023. Ulterior, se va trece la tipărirea voucherelor, distribuirea către beneficiari urmând să se facă în luna octombrie, iar primele respective pot fi folosite pe întreg parcursul anului școlar 2023 – 2024.  

Prima de carieră didactică, acordată cadrelor didactice, are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli: cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora; cheltuieli pentru echipamente IT; cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora; un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

La rândul său, personalul nedidactic va primi o primă de carieră profesională, acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea activităților educaționale desfășurate în unitățile de învățământ de stat în condiții calitative cât mai bune, precum și pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional.

Bugetul alocat acordării acestor vouchere în cei patru ani de implementare se ridică la suma de 2,123 miliarde lei cu sursă de finanțare din fonduri europene nerambursabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.