Joi, pe 6 iulie 2023, la sediul Consiliului Județean Vaslui a avut loc o ședință de consultare asupra alternativelor de traseu ale drumului expres Tișița-Albița, în cadrul Contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, AMC – etapa II. În cadrul ședinței, au fost prezentate cele 3 alternative de traseu propuse ale drumului care tranzitează 3 județe, doar pe teritoriul județului Vaslui lungimea urmând a fi de 113 km. În acest moment, proiectul se află în stadiul elaborării Studiului de Fezabilitate, termenul estimat pentru demararea execuției fiind anul 2025.

Drumul expres Tișița – Albița, care va traversa din sud până la Albița, județul Vaslui, va deveni realitate în următorii ani. La sfârșitul săptămânii trecute, a fost făcut un alt pas în realizarea acestui proiect, fiind organizată o ședință de consultare asupra alternativelor de traseu ale drumului expres Tișița-Albița, în cadrul Contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, AMC – etapa II. La ședință au participat, pe de o parte, reprezentanții CNAIR, beneficiarul lucrării, și cei ai proiectantului, asocierea S.C. Search Corporation S.R.L. și S.C. Egis România S.A. și, de cealaltă parte, reprezentanții autorităților locale, beneficiarii finali ai acesteui proiect. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședinții Dan-Mihai Marian și Ciprian-Ionuț Trifan, subprefecții Mircea Gologan și Dorin Apostu, primarii municipiilor Bârlad și Huși, Dumitru Boroș și Ioan Ciupilan, primari din comunele care se află în raza de influență a alternativelor de traseu, reprezentanți ai agențiilor și instituțiilor publice, Apele Române, Agenția de Mediu, companii de utilități, dar și reprezentanții ai mediului politic vasluian, senatorul Iulian Mihail Bîca.
În cadrul ședinței, au fost prezentate 3 alternative de traseu, între care două dintre ele respectă, cu mici diferențe, actualul traseu al Drumului Național DN 24, în timp ce al treilea traseu ocolește municipiul Huși, dar și comuna Muntenii de Jos, prin partea de vest, apropiindu-se de municipiul Vaslui, apoi traseul o ia spre sud, intersectându-se iar cu DN 24 în apropierea localității Crasna. Reprezentanții beneficiarului și ai proiectantului au prezentat avantajele și dezavantajele fiecărei alternative de traseu. În cadrul discuțiilor purtate, reprezentanții din județul Vaslui s-au pronunțat împotriva variantei 3 – galben, variantă care prezintă o structură mixtă de drum expres – drum transregio. „Ne-au fost prezentate trei propuneri de viitoare trasee, fiind punctate principalele avantaje și dezavantaje din punct de vedere utilitar. Noul drum expres va avea un total de 160 km, din care peste 110 km sunt în județul Vaslui. În acest moment, proiectul se regăsește în stadiul elaborării Studiului de Fezabilitate. Termenul estimat pentru demararea execuției este anul 2025”, a declarat, la finbalul evenimentului, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Reprezentanții beneficiarului și ai proiectantului au solicitat sprijinul Consiliului Județean Vaslui pentru ca toate primăriile implicate să transmită cât mai repede datele solicitate pentru a putea fi finalizat la timp proiectul și studiul de fezabilitate.
Viitorul Drum Expres urmează să tranziteze 3 județe: Vrancea (Mărășești – Panciu-Movilița), Galați (Nicorești – Tecuci – Munteni – Țepu – Gohor – Priponești – Bălășești) și Vaslui, realizând legătura rutieră între cele două capitale, București și Chișinău, tronsonul fiind situat pe rețeaua rutieră TEN-T globală. În județul Vaslui, lungimea drumului expres va fi de aproximativ 113 km iar în raza de influență a alternativelor de traseu sunt 20 de comune și orașe, respectiv Tutova, Perieni, Ciocani, Grivița, Bârlad, Zorleni, Băcani, Banca, Costești, Albești, Muntenii de Jos, Oltenești, Tanacu, Tătărăni, Crețești, Huși, Duda Epureni, Bunești Averești, Drânceni, Arsura.
Ideea înființării acestui drum expres durează de dinaninte de 2020, având ca obiectiv general al proiectului, îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene. În august 2020, demara etapa de proiectare șI elaborare a studiului de fezabilitate, pentru ca în martie 2022, acest contract să fie suspendat până la sfârșitul anului. Teoretic, la sfârșitul lui 2024, acest studiu ar trebui finalizat, apoi va demara execuția efectivă a obiectivului, a cărui valoare depășește 3,5 miliarde lei, finanțarea fiind alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, 85% din fondurile nerambursabile reprezintă contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare.



































