Elevii premianți, recompensați de Centrul Județean de Excelență cu o tabără de vară

Centrul Județean de Excelență Vaslui este pregătit să recompenseze elevii merituoși care s-au remarcat la olimpiade și la concursuri școlare. Și în acest an, elevii înscriși în cadrul Centrului Județean de Excelență (CJE) Vaslui, zonele Vaslui, Bârlad și Huși, pot beneficia de o tabără de vară gratuită organizată de CJE Vaslui și finanțată de consiliile locale din cele trei municipii. Tabăra este organizată în perioada 16-21 iulie, la Complexul turistic „Toaca Bellevue” din Gura Humorului și, în afară de competiții sportive și foarte multă distracție, elevii vor avea parte de drumeții la obiectivele turistice din zonă.

Pe 12 iunie 2023, Centrul Județean de Excelență (CJE) Vaslui au demarat înscrierile „Tabăra de excelență” gratuită pentru elevii care frecventează centrele zonale Vaslui, Bârlad și Huși. Este vorba de o inițiativă datând încă din 2020 și susținută de primăriile și consiliile locale din cele trei municipii, de a recompensa astfel pe cei mai merituoși elevi vasluieni, cu rezultate bune nu doar la participarea la olimpiadele și concursurile internaționale din calendarul Ministerului Educației, ci și la evaluarea anuală din cadrul CJE.

În acest an, elevii doritori vor putea merge gratuit, pentru 6 zile, între 16-21 iulie, în tabăra de la Gura Humorului, cazarea fiind asigurată la Complexul turistic „Toaca Bellevue”. Pentru a se putea înscrie, elevii trebuie să depună la Secretariatul CJE Vaslui, strada Donici, nr. 2, etaj 2, până pe 22 iunie, o adeverință eliberată de profesorul coordonator de la CJE și validată de inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, adeverință care va cuprinde toate realizările din anul școlar 2022-2023 ale elevului.

În tabără elevii participanți vor trebui să respecte câteva reguli stricte prevăzute în Regulamentul de organizare, între care obligativitatea respectării programului taberei și a indicațiilor profesorilor, a instructorilor și coordonatorilor, precum și interdicția de a părăsi tabăra fără permisiune. Va fi interzis fumatul, consumul de alcool sau droguri, dar și folosirea telefoanelor mobile, excepție facând cazurile de urgență ori intervalele orare comunicațe înainte de debutul taberei în care tinerii pot lua legătura cu părinții.

Cât privește activitățile programate, printre ele se numără competiții sportive, drumeții zilnice spre diverse obiective din zonă: Vârful Toaca Bellevue, la Moldovița – Huțulca, pe muntele Ariniș la Piatra Șoimului și la Piatra Pinului, ori la mănăstirea Camarzani, iar seara, activități de club, cum ar fi cinema, jocuri de societate, karaoke, cursuri de dans, etc.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.