S-a închis apelul „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor” finanţat prin PNRR, bugetul total solicitat al proiectelor depuse fiind de 422.911.228 de lei. Între cele 1.130 de proiecte admise în această sesiune se numără și cele depuse de liceele vasluiene, palatele copiilor din Bârlad și Vaslui, dar și Școala Profesională Specială „Sfânta Ecaterina” din Huși, care, toate, au șansa să primească finanţare. Câteva dintre acestea au fost declarate eligibile în ultimul moment, după ce Ministerul Educaţiei a refăcut lista finală. Promovabilitatea și mediile obţinute la Bacalaureat în ultimii 3 ani de către elevii liceelor aplicante a contat în proporţie de 50% la indicatorii acordaţi pentru eligibilitate.

Nu mai puţin de 10 unităţi de învăţământ vasluiene au fost declarate eligibile pentru a obţine finanţare în cadrul unui apel „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor” finanţat prin PNRR și derulat prin Ministerul Educaţiei. Iniţial, pe 25 mai 2023, Ministerul publicase lista proiectelor admise în cadrul apelului „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, ca urmare a încheierii etapei de evaluare a eligibilității solicitanților.
Între cele peste o mie de proiecte din întreaga ţară admise în această fază de evaluare, se numărau și cele depuse de liceele vasluiene, între care liceele „Mihail Kogălniceanu”, „Ion Mincu” și „Emil Racoviţă” din municipiul Vaslui, și Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huși, și cel depus de Palatul Copiilor Vaslui.
A doua zi, se făcea revenire asupra respectivei liste, datorită unei erori materiale privind adăugarea valorii TVA în calculul bugetului eligibil pentru proiectele selectate în cadrul respectivului apel. În aceste condiţii, alte 5 proiecte depuse de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui erau declarate eligibile în vederea accesării finanţării. Este vorba de Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” și Școala Profesională Specială „Sfânta Ecaterina” din Huși, Clubul Copiilor „Spitu Haret”, și Liceul Pedagogic „Ion Popescu”, din Bârlad, precum și Liceul Tehnologic „Ștefan Procopiu” din Vaslui. Dacă toate aceste proiecte vor fi aprobate spre finanţare, fiecare dintre ele ar urma să primească câte câte 295 mii lei, plus TVA, pentru dotarea cu laboratoare inteligente, mai puţin Liceul Tehnologic „Ștefan Procopiu” din Vaslui, care va primi o sumă dublă, în vederea înfiinţării a două astfel de laboratoare.
În total, Ministerul Educației alocă nu mai puțin de 117,5 milioane de euro prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru dotarea cu echipamente de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent în fiecare liceu, colegiu, școală profesională, precum și în palatele și cluburile copiilor. În cadrul apelului vor fi finanţate următoarele tipuri de activităţi: achiziţionarea de echipamente tehnologice (inclusiv mobilier ergonomic adaptat şi integrat specific) pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale; achiziţionarea de conţinut educaţional, care va acoperi domenii din programa şcolară şi de software/licenţă cu specific educaţional care să asigure distribuirea centralizată, în reţeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive; conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la reţeaua de comunicaţii a unităţii de învăţământ; instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat.
Urmează acum etapa de evaluare a calității proiectelor în vederea acordării finanţării, iar ulterior, pentru cei care vor fi admiși, contractarea și implementarea efectivă a proiectelor. Trebuie spus că toţi solicitanţii vasluieni au șanse mari să acceseze această finanţare, dat fiind punctejele de peste 80 de puncte obţinute de proiectele depuse, cel al Școlii Profesionale Specială „Sfânta Ecaterina” din Huși fiind notat chiar cu 97,5 puncte, din 100 de puncte posibile!





































