Victoria Vaslui este câștigătoarea turneului de fotbal în sală Winter Cup Vaslui

Ediția aniversară a 10-a a celui mai popular turneu de fotbal în sală Winter Cup Vaslui a fost câștigată de echipa Victoria Vaslui.

Noua deținătoare a trofeului s-a impus în finala cu Inter Traian, scor 3-2, în fața a peste 800 de spectatori. A fost un meci viu disputat, cu întorsături de situații, în care Inter Traian a deschis scorul, a condus cu 2-1, însă a ajuns să fie condusă încă din debutul reprizei a doua și nu a mai avut puterea de a reveni pe tabelă.

Victoria a obținut cel de-al patrulea trofeu la Winter Cup, după cele câștigate la edițiile din 2014, 2015 și 2020. Victoria este o echipă consacrată în competițiile de fotbal în sală, disputând până acum nouă finale la Winter Cup, din cele zece ediții care au avut loc până acum. Echipa este coordonată de Daniel Moșneagu, jucător activ al echipei, deși a ajuns la vârsta de 58 de ani.

„Am câștigat trofeul și sperăm la cât mai multe ediții să câștigăm. La cea de a 10-a ediție am avut o echipă frumoasă, omogenă și am reușit să câștigăm din nou competiția, după trei ani. A fost o finală frumoasă, cu un joc extraordinar făcut de ambele echipe a fost foarte frumos. A fost un turneu bine organizat. E din ce în ce mai bine organizat și așteptăm echipele din Moldova, dar și din țară să participe la turneul de la Vaslui. Nu vor avea ce regreta”, a spus Daniel Moșneagu.

Pe locul 3 s-a clasat Dinamo Iași, care a câștigat finala mică în fața Viitorului Lunca Banului, cu scor 3-1.

La Winter Cup de anul acesta s-au prezentat 51 de echipe. Au fost disputate peste 90 de partide în două weekenduri succesive, la start aliniindu-se 500 de jucători, iar în tribunele Sălii Polivalente și a sălii de sport de la Liceul „Ion Mincu” Vaslui asistând la meciuri mii de spectatori. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.